Aflată la o lansare de modă, Oana Lis a făcut un gest care i-a luat prin surprindere pe toţi ceu aflaţi în preajmă. Disperată de durerea provocată de pantofii cu tocuri prea înalte pe care s-a încăpăţânat să-i poarte, soţia fostului primar a căzut răpusă într-un fotoliu şi, fără să-i pese de nimeni şi de nimic şi-a aruncat pantoful din picior, înlăturând astfel sursa chinurilor sale. Expresia de uşurare de pe faţă a demonstrat că suferinţa ei, până în acel moment, a fost cumplită. Au urmat câteva minute de masaj, care au ajutat-o să scape, într-un final de durere şi să poată încălţa din nou pantoful.
De fapt, în momentul în care a ales să poarte tocuri de zece, Oana avea cu totul şi cu totul alte planuri. În seara aceea, îşi stabilise o întâlnire cu o prietenă şi cel mai probabil ar fi ajuns într-o cafenea unde ar fi petrecut ore bune pe scaun, însă a decis, în ultimul moment să meargă la o lansare de modă. Acolo a petrecut mai mult timp stând în picioare decât prevăzuse iniţial, şi inevitabil, durerile şi-au făcut apariţia. Aflată la o lansare de modă, Oana Lis a făcut un gest care i-a luat prin surprindere pe toţi ceu aflaţi în preajmă. Disperată de durerea provocată de pantofii cu tocuri prea înalte pe care s-a încăpăţânat să-i poarte, soţia fostului primar a căzut răpusă într-un fotoliu şi, fără să-i pese de nimeni şi de nimic şi-a aruncat pantoful din picior, înlăturând astfel sursa chinurilor sale. Expresia de uşurare de pe faţă a demonstrat că suferinţa ei, până în acel moment, a fost cumplită. Au urmat câteva minute de masaj, care au ajutat-o să scape, într-un final de durere şi să poată încălţa din nou pantoful.
De fapt, în momentul în care a ales să poarte tocuri de zece, Oana avea cu totul şi cu totul alte planuri. În seara aceea, îşi stabilise o întâlnire cu o prietenă şi cel mai probabil ar fi ajuns într-o cafenea unde ar fi petrecut ore bune p