Pe Cristina Pîrv am cunoscut-o la sfârşitul anilor ’80, când am jucat împreună la Dinamo. Am fost chiar colege de cameră. De la început am remarcat-o.

Muncea foarte mult la antrenamente. Se vedea că îi place ceea ce face. Ca om era foarte de treabă. M-am înţeles foarte bine cu ea. Din păcate, ne-a despărţit viaţa. În 1991 ea a plecat în Italia, iar eu am rămas în ţară. Am admirat-o foarte mult pe Cristina pentru ceea ce a reuşit mai apoi. A ştiut ce vrea de la viaţă. Aş putea spune chiar că a fost şi un model pentru mine.

În 1993, am făcut parte amândouă din lotul României care a cucerit titlul mondial universitar. Eu atunci am fost rezerva. Ea era titulară şi a fost declarată cea mai bună jucătoare a turneului. Păcat că echipa aceea, care a fost foarte talentată, nu a reuşit să repete acel rezultat şi în competiţiile la care a participat mai apoi.

Ultima oară când am jucat alături de Cristina, la naţională, a fost în 2002, la Campionatul Mondial din Germania. După aceea, din câte îmi amintesc, ea nu a mai venit. Ea s-a stabilit în Brazilia. Vine în ţară, însă se duce direct la Turda. Şi din păcate nu prea ne-am mai văzut în ultimii ani.