Timp de o săptămână, pe Aleea Domnească ce duce spre „Elice", se vor amenaja standuri de carte ale celor mai importante 70 de edituri din ţară.
Evenimentul va avea loc în perioada 1-6 iunie 2010 şi este organizat de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia".
Festivalul Naţional al Cărţii „Axis Libri" se va desfăşura în zona „P"-urilor spre Elice, de pe Faleza superioară a Dunării, unde va fi realizat un complex expoziţional cu standuri mobile outdoor tip căsuţe. Dintre editurile care vor participa la manifestarea culturală amintim: Editura All, Editura Tritonic, Editura Medicală, Editura Nemira, Editura Corint, Editura Teora, Editura Humanitas, Jurnalul Naţional, Editura Axis Libri.
Vor participa şi scriitori din: România, Austria, Bulgaria, Irlanda, Belgia, Suedia, Germania şi Republica Moldova.