Şeful de post George Barangă este faimos că nu acceptă şpaga. De-a lungul carierei, poliţistul George Barangă a dat pe mâna procurorilor Anticorupţie cinci persoane care au încercat să-l mituiască.
Cu câteva zile în urmă, un tânăr din judeţul Maramureş a fost prins în comuna Ciulniţa din judeţul Ialomiţa, în timp ce transporta fără acte doveditoare şase metri cubi de cherestea.
Afaceristul de 34 de ani a încercat să-l mituiască pe agentul George Barangă, care îl oprise în trafic, pentru a trece cu vederea infracţiunea. Poliţistul însă nu a cedat insistenţelor repetate şi a sesizat organele de cercetare penală pentru a organiza flagrantul. Maramureşeanul este cercetat în stare de libertate pentru dare de mită.
Acesta nu este primul individ pe care poliţistul George Barangă, şef de post în Ciulniţa îl denunţă la Direcţia Generală Anticorupţie. Agentul-şef are la activ cinci cazuri date pe mâna Anticorupţie.
Nu poate fi mituit
„Am avut două cazuri în 2009 când mi s-au oferit 500 de lei pentru a trece cu vederea transportul ilicit de material lemnos“, enumeră poliţistul Barangă. Anul acesta, el a sesizat procurorii Anticorupţie în privinţa unui comerciant care vindea ţigări de contrabandă, dar şi în cazul unui individ care, în apropierea Paştelui, făcea speculă cu miei. „Scenariul este cam acelaşi de fiecare dată: cei prinşi încep cu o tatonare uşoară şi spre final scot banii şi îmi zic sa rup procesul-verbal. Nu accept din principiu. Nu concep sub nicio formă să-mi însel meseria care mi-a adus atâtea satisfacţii. Până la pensionare îmi voi păstra nepătată uniforma de poliţist“, spune hotărât omul legii.
Are rate la bănci
Agentul-şef George Barangă are 40 de ani, este căsătorit şi are un băiat de 17 ani. Este un om obişnuit cu neajunsuri, rate la banci şi probleme de sănătate. George Barangă a absolvit şcoala de agenţi de poli