Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corida de Cluj: Înstruţatul boului la Mănăstirea (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 23 mai 2010 ·

De Rusalii, într-un sat clujean se organizează o cursă nebunească în care tinerele, îmbrăcate în strai popular, încearcă să oprească din goană un taur

GALERIE FOTO

Tauri lăsaţi liberi pe uliţe înguste, urmăresc îndeaproape gloata care fuge înaintea lor şi încearcă să îi prindă, într-un act de bravadă, asemănător celebrei curse de la Pamplona. Nu este însă o scenă din vreun oraş spaniol, ci din satul Mănăstirea, comuna Mica, judeţul Cluj. Aici, obiceiul numit „înstruţatul boului”, ţinut numai de Rusalii, este păstrat sub o formă care unora le-ar părea inutil de periculoasă: o cursă nebunească în care tinerele satului, îmbrăcate în strai popular, încearcă să oprească din goană un taur împodobit ca de sărbătoare, cu cununi de grâu împletite pe ocruce, cu aţă roşie.

Doar pentru curajoşi

Însă cursa în faţa taurului înstruţat nu este pentru cei slabi de înger. „Cu greu se găsesc cinci-şase fete să vrea să participe. Le e frică să nu păţească ceva”, spune Amalia Şimon, una dintre cele şase fete, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani care s-au încumetat anul acesta să prindă boul.

Tradiţia spune că fata care reuşeşte să oprească animalul se va mărita anul acesta. „Îi doar un obicei. Nu vreau să mă mărit aşa tânără”, surâde Amalia. Înainte să-i fie dat drumul animanului, mai are loc o cursă, a cailor, şi ei împodobiţi ca de sărbătoare, lăsaţi liberi prin sat. „Şi din faţa lor trebuie să te fereşti, că nu ştiu multe, după ce începe să le placă galopul”, spune Adi Moldovan, un localnic din Mănăstirea.

Un alt obicei de Rusalii este ca feciorii satului să se îmbrace în „cenuşorci”, personaje pe care toţi localnicii încearcă să îi ude cu găleţi de apă, atunci când trec pe uliţele lor. Sunt urâţi ca noaptea şi poartă bâte, să se apere şi ei, cum pot, de cei care vor să îi ude leoarcă.

Obicei mai domol

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 53 minute
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Arad: Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani

News.ro acum 59 minute
Un bărbat din Lipova, judeţul Arad, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat o fată de 13 ani, în repetate rânduri, chiar în locuinţa sa.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°