Reprezentanţii instituţiilor sibiene şi ai companiei de transport din sibiu au fost invitaţi de onoare ai spectacolului „Un tramvai numit Popescu“, ajuns la cea de-a 50-a prezentare.
CITITI SI
Teatrul Radu Stanca va avea, în premieră, stagiune de vară
“Berlin Alexanderplatz“, cel mai nou spectacol al Teatrului „Radu Stanca“
Piesa de teatru s-a jucat, ca de obicei, în tramvaiul care leagă Sibiul de Răşinari, încântându-i pe cei prezenţi. „ „Este un spectacol deconactant, un spectacol care te scoate din absurdul cotidian şi te duce în absurdul spectacolului. Un spectacol care te face să percepiviaţa altfel“, ne-a spus Horaţiu Sasu, unul dintre spectatori.
Spectacolul „Un tramvai numit Popescu“, în regia lui Gavriil Pinte, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu, a avut premiera în 30 mai 2006. Ajuns acum la cea de-a 50-a reprezentaţie, piesa se numără printre cele mai iubite, din repertoriul actorilor sibieni, jucându-se de fiecare dată „cu casa închisă“.
Alte cinci reprezentaţii ale piesei „Un tramvai numit Popescu“ vor putea fi urmărite în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru, care se va desfăşura în perioada 28 mai-6 iunie, la Sibiu.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos: