Este noua purtătoare de cuvânt a Spitalului Judeţean, îşi iubeste meseria de cardiolog şi nu regretă că a revenit în oraşul natal
Profil
Născută: 22 decembrie 1973, Galaţi
Studii: Facultatea de Medicină Iaşi
Familie: Căsătorită, un copil
Şi-a dorit să fie medic încă din copilărie, a urmat cursurile Liceului Sanitar din Galaţi, iar în timpul facultăţii a descoperit frumuseţea Cardiologiei. Au revenit în oraşul natal, atât ea, cât şi soţul ei, tot medic, datorită familiei şi dorului de casă.
„Pe vremuri, cine voia să devină medic trebuia să urmeze cursurile liceului Vasile Alecsandri, cel mai bun, dar eu m-am dus la Liceul Sanitar.
Cardiologia mi-a plăcut încă din timpul facultăţii deoarece că am avut ocazia să învăţ de la oameni nemaipomeniţi, iar acum şi pentru că am privilegiul să lucrez alături de adevăraţi profesionişti ai acestui domeniu medical, la Spitalul Judeţean. Sunt aici de aproximativ trei ani, imediat după terminarea rezidenţiatului efectuat la Bucureşti. Cum şi soţul meu este gălăţean am ales să ne întoarcem acasă", spune Lucica Grigorică.
„Doctorul Bacalbaşa este de neînlocuit"
De aproximativ două săptămâni doctoriţa Grigorică este noul purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, post ocupat până nu demult de Nicolae Bacalbaşa. Este conştientă de renumele doctorului Bacalbaşa dobândit şi datorită unui mod original de comunicare cu mass-media, dar speră să facă faţă cu brio noii funcţii, deşi recunoaşte că este foarte greu.
Totodată, îşi aduce aminte cu păcere că profesorul Nicolae Bacalbaşa este cel care a învâţat-o să intubeze un pacient şi se mândreşte cu asta.
„Este foarte grea misiunea de purtător de cuvânt deoarece doctorul Bacalbaşa, căruia îi succed în această funcţie, este de neînlocuit având în vedere prestigiul de care se bucură atât ca om cât