Sa fii militar poate parea, din exterior, o meserie, dar, din interior este o onoare! Iar daca actualul ministru al apararii va apara onoarea militarilor, asa cum declara ca vrea sa o faca, eu personal, imi voi ridica palaria !
Ma gandeam, zilele trecute, la o legenda pusa pe seama lui Al. I. Cuza. In 1862, la primele reviste de front ale noilor corpuri comune ale viitoarei Armate Nationale, Cuza a ramas surprins la finalul unei din inspectii si l-a intrebat pe Ministrul de Razboi (la vremea aceea fiind printul Ion Gr. Ghica): "Domnule ministru, cum se face ca "spatele" e mai bine echipat decat trupa?". (n.a. adica "spatele frontului" - elementele de logistica, iar "trupa"- elementele luptatoare!).
De fapt, Cuza, colonel al Armatei Romane, ramas militar in fibra lui identitara chiar si dupa primirea rangului de Principe al Principatelor Unite, n-a facut decat sa dea glas unei uimiri care ne mai urmareste si azi: cum se face ca "luptatorii" sunt mai saraci decat "logistica" ?
N-ar fi trebuit sa fie invers? Caci, inclusiv la 1862, ca si acum, secretarii de la primariile comunale erau incaltati cu cizme "cu scart", iar dorobantii isi cumparau singuri obielele cu care-si suplimentau picioarele incaltate cu opincile din piele de porc aduse de acasa.
Cultura militara? Pentru cine?
Statul roman nu mai are, de 65 de ani, nici un fel de cultura a respectului pentru Armata ci, incidental, pentru anumite personaje gratinate imbracate in diverse uniforme elucubrante.
Spiritul de gratitudine si onoare pentru simbolul Armatei a murit odata cu primele tancuri ale Diviziei Tudor Vladimirescu. Tancuri care inca mai defileaza prin amintirile politicienilor post-decembristi si ai opiniei publice prea obisnuita cu mall-urile de "fitze", gagicile de lux si autoturismele date cu ceara (sau invers?).
Sa fii
