Când mureau bătrâni din sat, câţiva tineri îşi puneau pe faţă măşti din lemn înfiorătoare ce arătau ca nişte moşi şi babe. Potrivit cercetătorilor, Vrancea este singura zonă din ţară unde se mai păstrează obiceiul priveghiului cu măşti. Sursa: Titi Popescu / Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor / Lucrarea „Cărările sufletului” de Ion Ghinoiu

„Se mai petrecea, se pare, în Apuseni, însă nu s-a mai descoperit acum supravieţuirea acestei tradiţii acolo. Ea se petrece cu anume măşti. Nu sunt măştile cu care se acoperă feţele celor care participă la alaiul de Anul Nou. Sunt măşti obligatoriu din lemn şi sunt măşti de bătrâni, de moşi şi babe, făcute pentru înmormântare. Pentru omul satului ele sunt limpede diferite şi oricând poate să îţi spună că asta e o mască de priveghi sau una de jocuri de Anul Nou”, explică Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român.

Temuţii strigoi, cu inima înţepată şi arsă

Flăcăii se înnegreau pe faţă cu cărbuni sau îşi dădeau cu făină, îşi puneau căciuli şi se îmbrăcau în zdrenţe. Ei veneau ca să înveselească lumea, punând în scenă o lume întoarsă pe dos care strânea râsul. Feciorii legau de multe ori mâna mortului cu o aţă şi o mişcau, glumeau, se prefăceau că se băteau şi făceau tot soiul de giumbuşlucuri.

Tineri mascaţi veniţi la un priveghi în satul Nereju, Vrancea, 1927 Sursa: „Iosif Berman: A Photo Album” / Arhiva de imagine a Muzeului Ţăranului Român

În plus, oamenii considerau că înmormântarea era ultima petrecere a mortului. Alte măşti care apăreau la priveghi erau Moartea, Popa sau Diavolul.

Măşti de priveghi, creaţii ale lui Pavel Terţiu din Nereju, Vrancea Sursa: Constantin Eretescu / Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor / Lucrarea „Cărările sufletului” de Ion Ghinoiu

„Lucrurile trebuie să se petreacă fără tristeţe şi fără durere, tocm