Autointitulat "Festival pentru o minte liniștită, un suflet împăcat și un corp plin de energie și lumină în armonie", expoziția Esoteric Fest a reunit un număr mare de expozanți la Casa Tineretului. Multe dintre metode par rupte din filme SF, însă comercianți susțin că au rezultate cât se poate de reale.
Cei care au vrut să se scape de stresul cauzat de starea economică au găsit o metodă cât se poate de spectaculoasă la târgul Ezoteric Fest de la Casa Tineretului. Este vorba despre un sistem compus dintr-o bandă fixată pe coloană și din mai multe discuri de siliciu. "Prin ședințe repetate se obține o stare de bine, de echilibru emoțional. Prin vindecarea holistică se restructurază matricea energetic și se pot vindeca diverse afecțiuni", a declarat Diana Harja, de la FundațiaRomână de Qigong.
Sistemul "Ultracocon energetic" funcționează pe bază de energie tahionică și a fost inventat de David Wagner. Nu este pus la vânzare, ci se folosește doar de către persoanele avizate. "O ședință costă 10 lei, iar rezultatele sunt dovedite. Clienții spun că se simt mai bine după câteva ședințe", a mai spus Diana Harja.
Piatra de meteorit din Rusia
Un alt stand, un alt produs nemaivăzut. Shungit, o piatră neagră, asemănătoare cu Onixul, adusă din Rusia, atrage privirile timișorenilor veniți la expoziție.
Dan Maximilian Sabău spune că aceasta a fost importată de curând în România și că, până acum, a fost utilizată doar în circuit închis de către armata rusă. Se poate folosi sub formă lichidă, dizolvată în apă sau sub formă de cremă pentru tratarea diferitelor afecțiuni. "Shungitul poate purifica apa practic la toate substanțele organice. Nu are contraindicații, deși se folosește în scop curativ de sute de ani și nu se cunosc reacții adverse", a declarat Sabău.