Poate ma insel, insa mi se pare ca a devenit putin rusinos sa te declari, astazi, a fi basescian. Nu neaparat pentru ca tot mai multi dintre cei care aveau incredere (inca) in presedinte au intors armele dupa anuntul marilor taieri, ci pentru ca cei care inca mai sunt considerati asa si nu s-au predat sunt priviti cu un aer condescendent, pe langa care se mai amesteca putina mila, superioritate si, eventual, multa desconsideratie.
De unde am plecat? Va mai aduceti aminte de perioada 2000 – 2004? Atunci era considerat sofisticat si intelectual doar daca sprijineai partidul democrat si, implicit, pe Traian Basescu, iar cei care il sustineau deschis erai priviti mai degraba cu respect si consideratie.
Desigur, erodarea imaginii (inevitabila in timp), gafele repetate (de tot soiul – de la cele sociale si politice pana la externe), incapatanarea politica, razboaiele purtate cu PNL, cu Tariceanu, blocajele institutionale, ambitiile si orgoliile manifestate prea des in public, privilegiile si obsesia pentru promovarea unor anumite femei (un ciuda altora), duplicitatea declaratiilor prea des deconspirata in presa – toate acestea si, probabil, multe altele au dus la pierderea unei popularitati nemaintalnite in randul intelectualilor pana la Traian Basescu.
Este simplu de ce a fost atat de mult indragit si sustinut. Naturaletea, autenticitatea, impresia lasata ca acest om chiar va schimba lucrurile (in bine, desigur), forta politica, siguranta de sine pe care Basescu a reusit sa o transmita in comparatie cu tot intreaga clasa politica, aparenta detasare de grupurile de interese si jocurile politice si economice din cadrul partidului din care provenea, nu in cele din urma umorul si simplitatea omului de la Cotroceni si foarte multe sperante inca vii – toate acestea si, probabil, multe altele i-au facut pe tot mai multi “intelectuali” sa il sustina la inceput
