Universitatea Cluj a pierdut astăzi, scor 1-2, meciul disputat în compania celor de la FCM Târgu-Mureş şi şansele la promovare au scăzut dramatic
Asistenţă record pe micuţul stadion „Clujana“, vreme excelentă pentru fotbal şi un ascendent moral considerabil în faţa adversarului, prin prisma seriei de opt victorii consecutive, erau considerentele pentru care pătimaşii fani ai „Şepcilor Roşii“ sperau ca echipa lor să învingă una dintre principalele contracandidate la promovare şi să facă un pas uriaş spre prima ligă.
Toate acestea nu au fost, însă, suficiente, iar echipa antrenată de Adrian Falub, cel care a reuşit ultima promovare cu Universitatea, a luat toate punctele în derby-ul Ardealului din liga secundă. Cristian Dulca a trimis în teren o echipă inedită, care l-a găsit printre titulari pe Bogdan Dolha, fotbalist care revine după o accidentare care l-a ţinut pe tuşă mai multe luni. Mai mult, mijlocaşul Noe Acosta, care a înscris în ultimele două partide a jucat pe postul de fundaş stânga, în timp ce tânărul Paul Ţene a fost complet depăşit de miza jocului. Deşi a avut golul în gheată, centralul Comănescu dictând lovitură de la unsprezece metri, Lemnaru a ratat şi de aici au început problemele pentru echipa sa.
Construcţie extrem de greoaie
Deşi a mutat la timp, trimiţându-i pe teren pe Voican şi pe Cojocnean, Dulca nu a mai reuşit să schimbe faţa meciului. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 33, după o centrare finalizată de Roman cu o lovitură de cap. Universitatea s-a chinuit, a construit anemic, insistând cu mingi lungi trimise de fundaşi direct pe vârfuri, dar egalarea a venit în cele din urmă, din gheata lui Lemnaru (minutul 75).
Suporterii au început din nou să spere, dar echipa i-a dezamăgit descoperindu-se complet în apărare, deşi un rezultat de egalitate era favorabil. Acest lucru i-a costat, iar mureşenii au îns