Reducerea salariilor și pensiilor nu este o măsură care să asigure pe termen mediu că actualele niveluri ale taxelor și impozitelor pot fi menținute. Faptul este recunoscut de însuși premierul Emil Boc care, după o întâlnire cu patronatele, a declarat că nu poate garanta una ca aceasta. În acest caz, din păcate extrem de probabil, vom avea de-a face cu cel mai rău dintre scenarii, în care curba de sacrificiu ar fi însoțită și de o creștere a inflației. Și metafora cu grasul și slabul și-ar pierde orice relevanță, ca să nu mai vorbim de disputa din zilele trecute între propunerile FMI și alegerea guvernamentală.
Potrivit datelor statistice, la sfârșitul anului 2009, venitul mediu al unei gospodării din România se ridica la 2390 de lei (circa 600 de euro), în vreme ce în structura acestuia, 48% sunt veniturile salariale. Mai clar, milioanele de bugetari și pensionari afectați de reducerea salariilor și pensiilor vor suferi ulterior și de o scădere a salariului net prin impozit și de o reducere a caștigului real prin inflație.La nivelul gospodăriilor aceasta se va reflecta într-o diminuare drastică a consumului și la orientarea acestuia către produsele și serviciile de strictă necesitate ( în pofida aparențelor induse de discursul autorităților, gospodăriile din România nu se-mpart strict în patroni și bugetari, sunt ”amestecate” și conțin, în medie și câte un pensionar). Dincolo de faptul că vom asista la o majorare a procentului actual de 30% dintre români care trăiesc sub pragul sărăciei, scăderea cererii solvabile va afecta toate ramurile economiei cu promisiunea adâncirii în recesiune.
Cu riscul de a supăra, cred că FMI a avut dreptate, când a sfătuit autoritățile să se gândească la renunțarea la actualul sistem fiscal. Cota unică de impozitare și-a epuizat valențele pozitive, iar revenirea la impozitarea progresivă va fi mai devreme sau mai târziu n
