Pe data de 6 mai anul acesta artiştii francezi au organizat o zi naţională de acţiune pentru a protesta împotriva reducerii bugetelor culturale. În paranteză fie spus, ei au ales ziua de 6 mai pentru că tocmai se împlineau 3 ani de când a fost ales preşedinte Nicolas Sarkozy. Iată deci o manieră de a-i spune "bon anniversaire" preşedintelui, pe care îl consideră prea puţin interesat de afacerile culturale.
Chestiunea este însă mai largă, astăzi, în Europa. Care preşedinte se mai interesează de cultură când toate ţările sunt confruntate cu diverse crize economice, dintre care unele grave, precum cea din Grecia? Ultimul număr al revistei Le Courrier International dedică, în acest context, un întreg dosar aşa-zisului "declin cultural francez". Cu următoarea concluzie neliniştitoare: dacă Franţa nu se mai ocupă de cultura ei, ce să ne mai aşteptăm de la alte ţări europene?
Mulţi comentatori, mai ales germani şi americani, analizând starea actuală a efervescenţei artistice franceze, ajung la acelaşi diagnistic: în ţara care a inspirat întreaga umanitate cultura ar fi muribundă. Cotidianul german Die Welt şi cotidianul belgian La Libre Belgique scriau recent despre aşa-zisa morte lentă a culturii franceze şi ajungeau la concluzia că această cultură este de fapt sufocată de elitism şi de prea multele subvenţii de stat... Iar cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung mai sublinia că de fapt această agonie a culturii franceze nu e un lucru rău, pentru că în felul acesta francezii devin în sfârşit mai puţin elitişti, mai puţin purişti şi se deschid spre lume...
Şi mai caustice sunt ziarele din Statele Unite. The Wall Street Journal constata că s-a terminat cu fosta dominaţie a limbii franceze şi că de fapt Franţa este în declin de două sute de ani... Iar ziarul New York Times scrie că viitorul limbii franceze se află de fap
