Alegerile din 1990 nu au fost libere si corecte si, in consecinta, nu puteau avea un caracter fondator pentru democratia romaneasca. Ele au reprezentat pur si simplu un moment important din fazele initiale ale tranzitiei, in care cei aflati la putere simt ca au nevoie de legitimitate electorala si vor sa si-o asigure cu orice pret. Si pretul, pentru societatea romaneasca, s-a dovedit a fi unul neasteptat de mare. Saptamina trecuta s-au implinit douazeci de ani de la primele alegeri organizate dupa decembrie 1989. Pe fondul problemelor economice si al tensiunilor sociale din aceste zile, probabil ca semnificatia scrutinului din 20 mai 1990 nu avea cum sa reprezinte o tema de dezbatere. Insa este important sa ne raportam la ceea ce s-a intimplat atunci, pentru ca aceasta ne ajuta sa intelegem mai bine situatia de astazi. In mod evident, ar fi ilogic sa punem in discutie ce s-ar fi intimplat daca victoria electorala ar fi apartinut nu Frontului Salvarii Nationale, ci opozitiei de atunci - in fapt, partidelor istorice. O astfel de intrebare ar fi legitima pentru scrutinul din septembrie 1992: in ceea ce ma priveste, cred ca evolutia ulterioara ar fi fost mult mai buna daca dl. Ion Iliescu si partidul sau ar fi fost invinsi in acele alegeri, iar ulterior s-ar fi ajuns tot la un mecanism al alternantei. Insa la 20 mai 1990 fortele de opozitie nu puteau reprezenta o alternativa fata de noua putere, atit din cauza propriilor slabiciuni, cit mai ales din cauza faptului ca societatea nu era inca pregatita sa accepte drept legitime competitia si conflictul, prezente in orice democratie. Daca in manualele de istorie rezultatele bataliilor par explicabile, cu siguranta ca pe cimpul de lupta generalii si soldatii simt cu totul altfel. Probabil ca echipa din jurul lui Ion Iliescu se simtea vulnerabila sau nu era sigura de propria soarta in cazul (astazi ni se pare absurd) in care a