Premierul Emil Boc nu garantează că TVA şi cota unică nu vor fi majorate din 2011
Menţinerea actualului nivel de taxare depinde de evoluţia economiei internaţionale şi de aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare în acest an, susţine Boc
FMI: Fondul a sugerat autorităţilor române o variantă cu accent pe creşterea veniturilor, prin majorarea TVA şi a cotei unice, dar şi trecerea la impozitarea progresivă
După ce preşedintele României, Traian Băsescu, a anunţat o serie de măsuri de austeritate pentru a ne încadra în limitele acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), printre acestea regăsindu-se reducerea cu 25% a fondului de salarii din sistemul bugetar, diminuarea cu 15% a pensiilor ca de altfel şi a ajutorului de şomaj, precum şi o reducere masivă a subvenţiilor, se pare că există în continuare pericolul majorării taxelor şi impozitelor.
Potrivit premierului Emil Boc menţinerea actualului nivel de taxare depinde de evoluţia economiei internaţionale şi de aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare în acest an, premierul evitând astfel să prezinte garanţii că TVA şi cota unică de impozitare nu vor fi majorate din 2011.
Întrebat la finalul discuţiei cu patronatele, dacă garantează că TVA şi cota unică nu vor fi majorate de Guvern începând cu 2011, premierul a evitat să răspundă tranşant. "Cu o condiţie: să nu se agraveze criza economică internaţională, iar aceste măsuri să se poată implementa", a spus Boc.
În ceea ce priveşte măsurile anunţate de către autorităţile române, reprezentanţii FMI au subliniat faptul că Fondul a sugerat autorităţior o variantă cu accent pe creşterea veniturilor, prin majorarea TVA şi a cotei unice, dar şi trecerea la impozitarea progresivă, însă anumite reduceri dificile privind cheltuielile ar fi fost luate în calcul în orice scenariu. "Am discutat diferite opţiuni