Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liliana Stoian găseşte soluţii la orice conflict

Publicat in Adevarul, luni 24 mai 2010 ·

Liliana Georgeta Stoian a fost mereu preocupată să creeze un mediu social liniştit, încercând să convingă oamenii de efectele benefice ale comunicării. Când a descoperit tehnica medierii şi a studiat-o şi-a dat seama că aceasta este metoda cea mai bună prin care oamenii ajung să se înţeleagă. „Prin construcţia mea, am încercat întotdeauna să fiu un om pacifist, dar în ultimul timp am constatat cu stupoare şi cu indignare faptul că la tot pasul oamenii se ceartă. După ce am aprofundat tehnicile de mediere, am ajuns la convingerea că aceasta este singura cale de a readuce pacea socială”, spune Liliana Stoian. În 2008 a absolvit cursul de mediator şi s-a dedicat acestei meserii, care spune că i-a schimbat viaţa. „Am citit pe internet despre mediere, am lecturat Legea Medierii, am înţeles conceptul, dar nu am înţeles dimensiunea acestei meserii. La început mi s-a părut greu, pentru că şansele de a face doi oameni să se înţeleagă sunt practic foarte mici. Dar după ce am terminat cursul mi-am schimbat mentalitatea. Eşti învăţat să comunici, aşa că te implici în familie altfel, poţi soluţiona altfel disputele cu soţul sau copiii. Chiar şi în societate eşti alt om. Pe mine m-a schimbat şi m-a făcut mai înţeleaptă”, crede mediatorul.

„Am considerat că trebuie să fac ceva şi pentru judeţul nostru”

Convinsă că prin mediere oamenii pot deveni mai buni, luna trecută a înfiinţat filiala Dâmboviţa a Uniunii Naţionale a Mediatorilor alături de trei colegi de meserie, Valentin Folea, Maria Sitaru şi Florin Barbu. „Sunt membru al uniunii de anul trecut şi în martie anul acesta am considerat că trebuie să fac ceva şi pentru judeţul nostru. Am înfiinţat această filială, împreună cu trei colegi mediatori. Până acum am reuşit să aducem în atenţia cetăţeanului şi în atenţia instituţiilor abilitate acest concept. Am obţinut posibilitatea de a funcţiona în cadrul Judecă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°