Nimeni nu poate şti ce e în sufletul lor atunci când pleacă sau când nu se mai pot întoarce acasă. În cifre, totalul dispariţiilor înregistrate în România nu înseamnă nici mult, nici puţin. Criza economică, o povară pentru familiile defavorizate, le-ar putea înmulţi.
25 mai - Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi. Autorităţile şi organizaţiile neguvernamentale se implică în acţiuni menite să atragă atenţia asupra riscurilor, încercând să prevină noi cazuri de dispariţii. În spatele acestor măsuri stau poveştile copiilor care nu mai vin acasă. Câteva mii, în fiecare an.
Mai citiţi şi:
Sfatul psihologului: Şcolile de vară, bune pentru toţi
Temerile elevilor singuri
Alexandra e doar un caz. Povestea ei a intrat în atenţia Organizaţiei Salvaţi Copiii când tatăl adolescentei în vârstă de 15 ani a venit să ceară ajutor. „Tatăl a venit la noi pentru că dispariţia fetei a fost picătura care a umplut paharul. Voia s-o aducă pe drumul cel bun şi ştia că are nevoie de consiliere", povesteşte Andreea Biji, coordonator de program la Salvaţi Copiii. Ce se întâmplase, de fapt?
Nevoia de iubire
Alexandra era o adolescentă sensibilă, cu o situaţie materială bună şi mereu dornică să-i ajute pe cei dezavantajaţi. Multă vreme fusese chiar un elev-model. Părinţii ei adoptivi divorţaseră pe vremea când ea avea numai câteva luni, iar ea rămăsese în grija tatălui. Omul a făcut eforturi susţinute ca fetei să nu-i lipsească nimic. Avea două slujbe şi nu-i mai rămânea timp să stea de vorbă cu fiica lui. Iar Alexandra avea nevoie de asta, mai ales că ajunsese la vârsta adolescenţei. Uneori, bărbatul era dur cu ea, sperând să înlăture potenţialele pericole prin ameninţări verbale.
„Treptat, Alexandra s-a transformat într-un copil nemulţumit şi tăcut. Lipsea mult de la şcoală. În plus, începuse să poarte o vestimentaţie ostentativă", povesteşte A
