De ce Ion Iliescu se necăjeşte aşa tare din cauza Legii lustraţiei? Ce-l determină s-o înfiereze cu atâta aplomb? Că legea este anacronică, da, are dreptate, trebuia dată din 1990 şi n-am mai fi auzit de el. Dar că legea este, după cum afirmă fostul preşedinte, "antidemocratică şi anticonstituţională", adică "ilegitimă", n-o mai credem.

Ion Iliescu a suferit toată viaţa de "legitimitate". Tot marasmul ideologic în care s-a făcut praf România în ultimii 20 de ani este în totalitate "made by Ion Iliescu", dar - atenţie! - este "legitim". În comparaţie cu dictatorii comunişti, cărora "legitimitatea" le crea o senzaţie acută de durere în cot, Ion Iliescu, prinzându-se că a mai mare artă politică stă în a-ţi toca poporul cu acordul lui recunoscător, a avut întotdeauna o mare grijă: totul trebuie să fie "legitim". Dă din mână, uluieşte masele, pune-le să voteze, apoi arde-le zdravăn ca să-şi dea seama ce-au votat.

Ion Iliescu este singurul "legitim" din România, deci singurul "nevinovat". Înconjurându-se de oameni care au semnat prompt întotdeauna - oameni recompensaţi cu ceea ce numin noi acum "economia românească" -, acuzând, până la paroxism, orice altă opinie politică, folosindu-se fără nici un fel de scrupul de un electorat care a înţeles mult prea târziu că a avut loc o "revoluţie", Ion Iliescu şi-a "câştigat" un drept irepresibil: libertatea de a falsifica orice adevăr, orice realitate şi orice sens în deplină "legitimitate". De ce Ion Iliescu se necăjeşte aşa tare din cauza Legii lustraţiei? Ce-l determină s-o înfiereze cu atâta aplomb? Că legea este anacronică, da, are dreptate, trebuia dată din 1990 şi n-am mai fi auzit de el. Dar că legea este, după cum afirmă fostul preşedinte, "antidemocratică şi anticonstituţională", adică "ilegitimă", n-o mai credem.

Ion Iliescu a suferit toată viaţa de "legitimitate". Tot marasmul ideologic în car