Într-un editorial cu un titlu ironic, „Lichidaţi-l pe Strauss Kahn!", colegul Ovidiu Nahoi a taxat ieri politica de tip arici a actualei puteri din România: când cineva te deranjează, scoţi acele şi înţepi.
În loc să rezolvi problema de fond, începi să ţipi că franţuzul spune prostii. De acord, spune şi prostii, dar tu, guvern al României, ţi-ai rezolvat uriaşa ta problemă, şi anume închiderea robinetelor care alimentează clientela de partid? Nici n-ai rezolvat-o şi nici nu dai semne că vrei cu adevărat s-o rezolvi! Din acest punct de vedere, Ovidiu are perfectă dreptate. Şi, până la urmă, este exact ceea ce ne doare.
Asta nu înseamnă că musiu Strauss Kahn nu poate să bată câmpii cu spor. Trezindu-se într-un studio de televiziune, directorul FMI a spus că le-a dat guvernanţilor români următorul sfat: „Dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele, mai ales pe cele pentru bogaţi!".
Sună bine, nu? Ai putea crede că afirmaţia îi aparţine unui lider sindical, nu ditamai directorului de instituţie financiară. Dominique Strauss Kahn nu mai pare capul cu zece rânduri de dinţi al balaurului FMI, ci un domn sfătos, a cărui principală grijă este să ia de la bogaţi şi să dea la săraci. E o imagine profund falsă, dat fiind cinismul dovedit cu perseverenţă de FMI. Dar e o imagine care dă bine la popor. La poporul francez, évidemment.
Probabil că domnul Strauss Kahn îşi închipuie că România are atâţia oameni bogaţi, încât supraimpozitarea lor ar redresa bugetul României. Dacă ar studia mai bine problema, şi-ar da seama că vrea să cultive cartofi în mijlocul Saharei. Ar fi bine ca România să aibă vreo trei-patru milioane de oameni bogaţi, dar nu are nici a zecea parte. România, cu cei douăzeci de milioane de locuitori ai săi, abia are vreo cinci milioane de salariaţi, categorie dominată numeric de cei cu venituri mici.
Bogaţi, cu adevărat, nu sunt n
