EXCLUSIV: Evz.ro îţi prezintă presa sportivă românească aşa cum era ea înainte de 1989, în plină dictatură comunistă, o perioadă în care cenzura şi autocenzura lucrau din greu.
Până în 1989, stadioanele şi sălile din România erau arhipline chiar şi la disputele în care se confruntau copiii ori juniorii. Lumea se călca în picioare nu doar la fotbal, ci şi la handbal, volei, hochei pe gheaţă, atletism, baschet sau popice.
Competiţiile sportive erau pentru un număr însemnat de români singurul prilej de a evada din cotidian. Şi ca să fie bine informat, românul apela la presă. Scrisă, ori radio-tv. Nu prea avea de ales. Exista un singur cotidian de specialitate, "Sportul popular", cel care continua tradiţia "Gazetei sporturilor", cotidian înfiinţat în 1924. După câţiva ani s-a numit simplu, "Sportul", pentru ca, după 1989, să-şi reia vechea titulatură de "Gazeta sporturilor".
Aproximativ acelaşi colectiv redacţional realiza şi revista lunară "Sportul ilustrat", iar prin anii '80 a apărut săptămânalul "Fotbal supliment", o adevărată desfătare pentru microbiştii care vedeau deja meciurile de fotbal adevărate la vecinii bulgari, ruşi, unguri sau sârbi.
"Îmi amintesc de faptul că pentru a avea abonament la Sportul, eram obligat să-mi fac şi la Scânteia", povesteşte Dragoş Trestioreanu, vechi microbist şi gazetar prahovean. "La chioşcuri, nu găseai Sportul decât dimineaţă. Erau vremuri în care citeai şi caseta redacţională, atâta foame de presă aveam".
În anii '80, nebunia lui Ceauşescu şi a celor care îi cântau în strună transformase întreaga presă, inclusiv cea sportivă, într-o penibilă tribună a cultului personalităţii. Celebră a rămas prima pagină a ziarului Sportul a doua zi după ce Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni, una dintre cele mai mari performanţe ale sportului românesc în perioada comunistă. Printre o
