Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autoritățile se joacă de-a baba oarba cu traficanții de țigări, pe spatele celor cinstiți

Publicat in Adevarul, luni 24 mai 2010 ·

Traficanţii de ţigări se îmbogăţesc, în timp ce autorităţile impozitează sărăcia. Criza financiară îi face pe tot mai mulţi fumători să îşi cumpere ţigări netimbrate, iar de câştigat au numai bişniţarii care nu trebuie să dea nici un leu la stat.

Bişniţarii sunt la adăpostul legii, la colţul străzii, în cele mai aglomerate pieţe ale Timişoarei, unde aceştia îşi văd liniştiţi de propriile afaceri murdare. Veniturile pe care aceştia le obţin sunt demne de invidiat, mai ales că ele fentează taxele şi impozitele.

În ultima perioadă aceştia chiar prosperă, dovadă faptul că, pentru a scurta programul zilnic de lucru, nici nu mai vând ţigări la pachet, ci doar la cartuş. Aceştia câştigă, în medie, zece euro la un cartuş de ţigări. În duty-free, un cartuş de Kent, Marlboro sau Lucky Strike costă în jur de 10 euro, adică 41 de lei, iar de la „bişniţarii ambulanţi” acestea pot fi achiziţionate cu 70-75 de lei.

Bişniţar independent

Situaţia este similară în toată regiunea de Vest. Chiar dacă oamenii legii se laudă cu capturi impresionante de ţigări, acestea nu reprezintă decât un procent infim în comparaţie cu cel care ajunge pe piaţa neagră. Pentru mulţi hunedoreni, spre exemplu, traficul de ţigări a devenit un job pe timp de criză. Aceştia primesc tutun netimbrat adus din Ucraina sau Serbia pe care îl tranzacţionează în pieţele de zarzavaturi. „Se plăteşte bine. Am câţtigat şi 150 de lei pentru opt ore în care am vândut ţigări în Piaţa Dunărea”, a povestit Alin R., unul dintre foştii contrabandişti.

Poliţiştii se raportează la numărul de ţigări confiscate. În judeţul Caraş-Severin poliţia a produs o „pagubă” de peste 70.000 de pachete de ţigări în primele luni ale anului. „Au fost confiscate aproape 1,5 milioane ţigarete, a căror valoare depăşeşte suma de 573.000 lei“, a declarat Ancuţa Cărbunar, purtător de cuvânt al Inspectoratul Judeţean

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 41 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 4 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°