Psihologii știu că primul pas într-o terapie este conștientizarea problemei. Atâta timp cât clientul nu este conștient că are o problemă care necesită tratament, șansele de a ameliora situația sunt ca și inexistente.
Citind cele mai recente declarații ale lui Crin Antonescu mai mă iluzionez o dată că s-ar putea să fi înțeles care e pericolul real. Că acesta nu îl mai reprezintă Traian Băsescu (obligat fiind de Constituție să se mulțumească, pe viitor, cu planul secund – ceva gen Ion Iliescu pentru PSD la ora actuală), ci ascensiunea fulminantă a stângii (și nu doar în România, ci în întreaga Europă).
”Nu cumva păţim ca-n 2000, nu cumva un val de stângism aberant care va sufoca şi ce mişcă în România sau ar putea să mişte, va veni în contrapartidă la această aberaţie care ni se prezintă drept politică de dreapta?”, se întreabă, retoric, Crin Antonescu. Ei bine da, aberant sau nu, stângismul câștigă teren în ritm galopant, fie că e vorba de stânga moderată și rațională, fie că e vorba de stânga extremă, care își găsește adepți în rândurile unor mari mase de populație ajunse în situații disperate.
Din fericire, nu avem un partid de extremă dreapta credibil (ci doar partide de dreapta incompetente). Lipsa extremei drepte are, însă, și un efect negativ: tendințele și opțiunile extreme se vor polariza exclusiv către stânga (pentru că Bunicuța n-a murit și mai are și nepoți).
Bun. Să zicem că Antonescu a ajuns în faza de conștientizare a problemei. Ce urmează? Tot psihologii pot răspunde la această întrebare. Studiile recente de prelucrare inconștientă a informației spun foarte clar: pentru decontaminare (combaterea unei/unor informații false), metoda negației este cea mai ineficientă. Metoda cu cele mai mici șanse de reușită. Să te rezumi să-i spui unui om care crede că stânga este o soluție doar că ”stânga e aberantă” are aceleași efecte precum pe
