* brăilenii sunt în grupă cu Dinamo, Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Argeş
Cu puţin timp în urmă, juniorii B ai echipei fanion a oraşului, CF Brăila, au câştigat cu 6-0, în ultima etapă a returului, partida de la Mangalia, golurile învingătorilor fiind realizate de Cazan 2, Techiu, Vârlan, Dima şi Tănase. Astfel, şi-au asigurat locul al doilea în seria a III-a şi, implicit, biletele pentru faza de zonă.
Seria a fost câştigată de Viitorul Constanţa, echipa Academiei Gheorghe Hagi, care a acumulat 105 puncte. CF Brăila s-a clasat pe poziţia secundă, cu 89 de puncte, iar locul al treilea i-a revenit echipei Metalul Constanţa, care a totalizat 73 de puncte.
Principalii marcatori ai formaţiei pregătite de Cătălin Teodor au fost Sorin Techiu, cu 30 de reuşite, el fiind şi golgeterul seriei, Daniel Cazan şi Georgel Pungă, cu 18 şi respectiv 10 goluri marcate.
În perioada 30 mai - 6 iunie, CF Brăila va participa la turneul de zonă de la Piatra Neamţ, alături de alte trei formaţii cu nume din fotbalul românesc: Dinamo Bucureşti, Ceahlăul şi FC Argeş.
"Mă bucură faptul că am terminat campionatul pe locul al doilea şi ne-am calificat la etapa de zonă, că Pungă şi Cazan joacă, deja, la echipa de seniori şi sunt în atenţia lotului naţional alături de Techiu şi Paraschiv. Ne aşteaptă partide foarte grele la Piatra Neamţ, însă noi vom încerca să facem o propagandă frumoasă fotbalului brăilean", a declarat Cătălin Teodor.
Lotul de jucători al echipei CF Brăila: Zaharia, Porumb, Radu - portari; I. Dima, Ilie, Paraschiv, Fătu, Pamfil, Ianculescu, Roşu, Oprişan, Mircea - fundaşi; M. Dima, Pungă, Bogdan, Vârlan, Gheorghe, Cireaşă, Tănase, Preda, Avram - mijlocaşi; Techiu, Cazan, Mureşanu, Miron, Cristian - atacanţi.
* brăilenii sunt în grupă cu Dinamo, Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Argeş
Cu puţin timp în urmă, juniorii B ai echipei fani