Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai avem libertatea de a înţelege

Publicat in Jurnalul, luni 24 mai 2010 ·

Sacrificiile pe care le impune guvernarea sunt zdrobitoare

Într-un recent editorial din New York Times se arăta că măsurile de redu­cere a deficitelor bugetare şi a presiunii datoriilor de stat, preconizate de FMI şi UE, nu sunt opţiuni pentru stoparea recesiunii şi creştere economică. Aşa-numita "depreciere internă" conduce inevitabil la creşterea şomajului şi la reducerea salariilor cu scopul asumat de a menţine rata de schimb a monedei naţionale în limite foarte strânse. Principalii beneficiari, băncile. Principalii perdanţi, oamenii simpli. Această politică nu e doar nedreaptă, ci pur şi simplu nu e viabilă. E imposibil să scurtezi drumul ieşirii din recesiune câtă vreme nu există opţiunea de revenire la creşterea economică. Editorialul concluziona că oferta de tip FMI este ca "tratamentul medical medieval al sângerării pacientului". Cel mai des, pacientul deceda.

România s-a aflat în 1999 într-o situaţie extrem de grea provocată de decizia FMI de a-i refuza un credit de 1 miliard de dolari pentru sus­ţi­nerea plăţii datoriilor sale, deşi nu era deloc în situaţia de a intra în incapacitate de plată. Joseph Stiglitz, Premiul Nobel pentru economie în 2001, în cartea sa "Globalizarea şi ne­mul­ţu­miţii ei", arăta că FMI a în­re­gistrat o serie de eşecuri grave, între care şi în România. El afirma: "România a fost un clar exemplu de mistificare". Guvernul României de atunci a luat decizia de a nu accepta reţeta în­robitoare a FMI şi a reuşit - e ade­vă­rat, cu reale sacrificii pentru ro­­mâni - să treacă cu succes peste pla­ta datoriilor externe ale ţării. Aşa a fost posibilă reluarea încă din 2000 a unui ciclu lung de creştere economică.

Sacrificiile pe care vrea să le impună acum guvernarea, în strânsă conlucrare cu FMI, sunt însă zdrobitoare şi nu dau nici o garanţie de revenire la creştere economică şi în­cetare a marilor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EXIT POLL Rezultate alegeri locale 2024. Campionul rezultatelor din București e Ciprian Ciucu, el rămâne primar cu 71% la Primăria Sectorului 6

HotNews acum 23 minute
Ciprian Ciucu a câștigat un nou mandat de primar al Sectorului 6 cu 71% din voturi, arată datele datele exit poll-ului Curs Avangarde. La nivelul primăriilor din București, pe locurile doi și trei vin Daniel Băluță - 59%, la Sectorul 4 și Robert Neg

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 30 minute
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 39 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum o ora
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi: Avem şansa să câştigăm toate oraşele şi municipiile judeţului

HotNews acum 31 minute
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat, duminică seară, că este convins că liberalii vor câştiga aproape 60 de primării în judeţul Iaşi, din cele 98 de posibile. Totodată, Muraru consideră că PNL are şansa să câştige toate oraşele şi municip

Drulă anunţă că ADU a câştigat primăriile din sectoarele 1 şi 2, dar şi din Timişoara

Mediafax acum 40 minute
Cătălin Drulă le-a mulţumit românilor care şi-au pus speranţele „în singura forţă de dreapta autentică din România, Alianţa Dreapta Unită”. Drulă l-a felicitat şi pe Nicuşor Dan, care, potrivit exit-poll, continuă ca primar al Capitalei. „Am câştiga

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 3 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

George Simion: „Să nu credeţi exit-poll-urile. Partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la putere"

HotNews acum 59 minute
Liderul AUR, George Simion, a transmis duminică seară membrilor şi simpatizanţilor formațiunii sale să nu creadă rezultatul exit-poll-urilor şi a susţinut că „partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la puter

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°