Sacrificiile pe care le impune guvernarea sunt zdrobitoare

Într-un recent editorial din New York Times se arăta că măsurile de redu­cere a deficitelor bugetare şi a presiunii datoriilor de stat, preconizate de FMI şi UE, nu sunt opţiuni pentru stoparea recesiunii şi creştere economică. Aşa-numita "depreciere internă" conduce inevitabil la creşterea şomajului şi la reducerea salariilor cu scopul asumat de a menţine rata de schimb a monedei naţionale în limite foarte strânse. Principalii beneficiari, băncile. Principalii perdanţi, oamenii simpli. Această politică nu e doar nedreaptă, ci pur şi simplu nu e viabilă. E imposibil să scurtezi drumul ieşirii din recesiune câtă vreme nu există opţiunea de revenire la creşterea economică. Editorialul concluziona că oferta de tip FMI este ca "tratamentul medical medieval al sângerării pacientului". Cel mai des, pacientul deceda.

România s-a aflat în 1999 într-o situaţie extrem de grea provocată de decizia FMI de a-i refuza un credit de 1 miliard de dolari pentru sus­ţi­nerea plăţii datoriilor sale, deşi nu era deloc în situaţia de a intra în incapacitate de plată. Joseph Stiglitz, Premiul Nobel pentru economie în 2001, în cartea sa "Globalizarea şi ne­mul­ţu­miţii ei", arăta că FMI a în­re­gistrat o serie de eşecuri grave, între care şi în România. El afirma: "România a fost un clar exemplu de mistificare". Guvernul României de atunci a luat decizia de a nu accepta reţeta în­robitoare a FMI şi a reuşit - e ade­vă­rat, cu reale sacrificii pentru ro­­mâni - să treacă cu succes peste pla­ta datoriilor externe ale ţării. Aşa a fost posibilă reluarea încă din 2000 a unui ciclu lung de creştere economică.

Sacrificiile pe care vrea să le impună acum guvernarea, în strânsă conlucrare cu FMI, sunt însă zdrobitoare şi nu dau nici o garanţie de revenire la creştere economică şi în­cetare a marilor