Criza este bună pentru Fondul Monetar Internaţional. La fel cum un bombardament serios re-prezintă promisiunea unei bunăstări certe pentru constructori. Spre deosebire de aceştia, care nu dis-pun şi de bombardiere alături de buldozere şi macarale, Fondul a contribuit direct sau indirect la constituirea unui cadru economic şi financiar global extrem de predis-pus la crize.
La scurt timp după ce a primit premiul Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz a publicat o critică devastatoare a FMI (n.a. "Globalization and its Discontents", W.W Norton & Company, 2002). În opinia lui Stiglitz, politicile Fondului subminează democraţia, împiedică dezvoltarea economică, promovează instabilitatea financiară şi crizele. Viceguvernatorul Băncii Centrale a Cehiei a acuzat recent instituţia că a alimentat criza din Estul Europei, pentru a obliga economiile emergente din zonă să îi ceară ajutorul.
Sunt justificate aceste atacuri directe la adresa Fondului? Dacă privim din punctul de vedere al mandatului său original, asigurarea stabilităţii financiare globale, da. Paradigma economică şi financiară după care se ghidează acţiunile Fondului nu i-au permis să prognozeze crizele serioase din perioada postbelică, iar acţiunile de combatere a acestora au condus, de cele mai multe ori, la adâncirea lor.
A avut mai mult succes FMI-ul în susţinerea reformelor economice din ţările în curs de dezvoltare? În literatura economică de specialitate găsim numeroase studii care analizează impactul programelor de asistenţă asupra creşterii economice, iar concluziile lor sunt negative.
Cum a fost posibilă o astfel de divergenţă între obiectivele Fondului Monetar Internaţional şi rezultatele efective ale politicilor sale, într-un orizont de timp de peste 60 de ani? Să fie neînţelegerea fenomenelor macroeconomice într-un context internaţional marcat tot mai mult de globalizare? Renu
