Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj : România merge într-o direcţie greşită

Publicat in rfi, luni 24 mai 2010 ·

Aproape 80% dintre români consideră că România merge într-o direcţie greşită. Iată ce arată un sondaj realizat de Grupul de Studii Sociale 2000, comandat de PNL. De asemenea, peste 40 de procente cred că nici unul dintre principalele trei partide din România - PDL, PSD şi PNL - nu poate combate corupţia, birocraţia şi criminalitatea.

Aproape 80% dintre români consideră că România merge într-o direcţie greşită. Iată ce arată un sondaj realizat de Grupul de Studii Sociale 2000, comandat de PNL.

De asemenea, peste 40 de procente cred că nici unul dintre principalele trei partide din România - PDL, PSD şi PNL - nu poate combate corupţia, birocraţia şi criminalitatea.

Analiza sondajului pe partide arată că PNL ar fi preferat în combaterea corupţiei, birocraţiei şi criminalităţii, într-un procent de 19,5%, PSD în proporţie de 14,5% şi PDL cu un procent de 13,1%.

Acelaşi sondaj relevă că 39% dintre intervievaţi consideră că reducerea taxelor şi impozitelor nu pot fi rezolvate de niciunul dintre cele trei partide politice.

Potrivit sondajului GSS 2000, 79,2% dintre cei chestionaţi consideră că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită, iar 40,3% au fost de părere că de această situaţie sunt vinovaţi în egală măsură reprezentanţii actualei puteri şi fosta guvernare.

La întrebarea dacă Traian Băsescu este capabil să conducă ţara, 52,3% dintre români au dat un răspuns negativ, în timp ce 37% au răspuns pozitiv. Sondajul mai arată că Traian Băsescu este vinovat de direcţia în care se îndreaptă ţara noastră în proporţie 26,7%, Guvernul Boc – în proporţie de 22,8%, fosta guvernare PNL – 5,1% şi actuala Opoziţie – 3%.

De asemenea, peste 73% dintre cei intervievaţi au fost de părere că premierul este incapabil să conducă ţara, 71% au calificat activitatea lui Emil Boc drept proastă şi doar 6,9% au spus că este bună, iar în legătură cu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum o ora
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum o ora
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 9 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 29 minute
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 2 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-5°
mie.

-4°/3°
joi

-5°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-7°/-1°
joi

-8°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°