Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teparii au pus ochii pe Afacerea Bahlui

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 24 mai 2010 ·

• Doua firme controversate, care au mai provocat pagube in Iasi, vor sa puna mana pe o afacere de 8,5 milioane euro, finantata din bani publici • La licitatia organizata pentru amenajarea si modernizarea albiei Bahluiului s-au inscris si firmele Castrum Corporation SRL din Satu Mare si Themeli SA din Grecia • Firma Castrum Corporation SRL s-a aflat in centrul unui scandal, dupa ce a executat, in bataie de joc, doua drumuri in Vladeni si Popricani • Din cauza acelor lucrari cele doua primarii trebuie sa restituie Uniunii Europene aproximativ 2 milioane euro • De asemenea, firma Themeli SA a provocat un adevarat dezastru in Tatarasi, unde de aproape un an a abandonat lucrarile la liniile de tramvai

La finalul acestei saptamani, reprezentantii Administratiei Bazinale de Apa Prut-Barlad vor stabili care va fi compania care urmeaza sa efectueze o serie de lucrari, prin care se va efectua regularizarea raului Bahlui din Iasi. O comisie formata din reprezentanti ai Ministerului Mediului si Padurilor, Ministerul Finantelor Publice, Administratiei Nationale Apele Romane si Administratiei Bazinale de Apa Prut-Barlad va analiza ofertele depuse pana acum, criteriul de atribuire fiind pretul cel mai scazut al ofertei care indeplineste conditiile tehnice solicitate prin documentatia de atribuire. Durata contractului pentru executia lucrarilor pentru obiectivul de investitie "Regularizare rau Bahlui in municipiul Iasi" este de 30 luni si cuprinde lucrarile de asigurare a continuitatii raului si stabilizarea malurilor, prin decolmatarea albiei pe o lungime de 11 kilometri. Valoarea totala a lucrarilor a fost estimata la 8,5 milioane euro. Culmea este ca la deschiderea ofertelor la procedura de atribuire a contractului de proiectare si executie pentru obiectivul de investitie au fost prezente si doua companii ale caror lucrari au fost indelung comentate. Este vorb

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°