Comentariu. A fost cel mai bun job din lume. Părăsesc FP cu o recunoştinţă eternă faţă de cei care au făcut posibili aceşti ani. FP rămâne pe mâini bune şi va continua să ademenească cititori, să atragă autori, să publice ediţii frumoase, să crească pe internet şi să surprindă pe toată lumea cu inteligenţă.

Trebuie oare ca editorul revistei Foreign Policy să fie cetăţean american? (...) S-a dovedit că naţionalitatea mea venezueleană nu era o problemă. Mi-am putut depune candidatura şi spre surprinderea mea am şi obţinut postul - un post la care am decis să renunţ în luna iunie, după 14 ani minunaţi. Revista pe stil nou Numirea mea ca redactor-şef a fost primul dintre multele evenimente improbabile în viaţa acestei reviste în acea vreme. (...) Iniţial, existau multe îndoieli cu privire la cât de înţelept era ca FP să fie transformată dintr-un jurnal respectat şi orientat academic într-o revistă glossy destinată liderilor de opinie din întreaga lume. Dar eram convins că revista avea potenţialul de a exploata o piaţă globală în dezvoltare rapidă, reprezentată de cititori interesaţi de politica şi economia internaţională. Aceşti noi cititori nu se considerau specialişti şi nici nu le păsa de detalii precise dar puţin importante. Mai degrabă, voiau - şi aveau nevoie - să afle informaţii despre lume, cum se schimbă şi cum îi afectează pe ei, companiile lor şi ţările lor. Am schimbat formatul, am editat mai agresiv, am făcut conţinutul mai uşor de citit, am introdus fotografii puternice şi ilustraţii artistice şi am oferit reportaje realizate pentru a-i câştiga de partea noastră pe cititorii saturaţi de informaţie. Am crescut frecvenţa publicării, am lansat ediţii în alte limbi, am dezvoltat o conferinţă pentru afaceri şi, desigur, am lansat ForeignPolicy.com, un domeniu care, spre surpriza noastră, încă era disponibil în 1997. Toate acestea au funcţionat. FP a câştig