Miercuri, în timp ce câteva zeci de mii de români protestau în Piaţa Victoria, premierul Emil Boc discuta cu colegii de cabinet despre posibilitatea de a se întâlni în week-end pentru a adopta proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor bugetare, inclusiv tăierea pensiilor şi salariilor - măsură aspru criticată de manifestanţii din Piaţă, şi nu numai.
Ba, mai mult, premierul a propus ca, pe 25 mai, Guvernul să îşi asume răspunderea în Parlament pe acest pachet de măsuri. "Fără a întrerupe dialogul social cu partenerii - sindicatele şi patronatele - vom trece la decizii. Din acest punct de vedere propun Guvernului şi Coaliţiei ca modalitatea prin care să punem în aplicare programul de reducere a cheltuielilor bugetare şi de susţinere a activităţii economice să fie angajarea răspunderii Guvernului", le-a spus Emil Boc membrilor Cabinetului.
Vă daţi seama cât curaj! Guvernul îşi asumă răspunderea... Poate, dacă ar fi un guvern format din japonezi - la ei fiind de notorietate cazurile de miniştri care s-au sinucis de jenă că ar putea fi luaţi la întrebări legate de cheltuirea unor fonduri publice! - aş mai zice. Dar în România! Să fim serioşi, ce înseamnă onoare pentru un politician român?!
Din punctul meu de vedere, a spune "îmi asum răspunderea" e o promisiune fermă, de importanţă şi responsabilitate maximă. Din punctul lor însă - şi au demonstrat-o cu vârf şi îndesat în ultimii 20 ani - răspundere, responsabilitate înseamă orgolii, mofturi, clică, interese de grup. Când spui "îmi asum răspunderea" înseamnă, cred eu, că eşti convins că propunerea ta va avea rezultatele benefice scontate şi că, în caz contrar, îţi asumi consecinţele. Or, cine Dumnezeu i-a tras vreodată la răspundere pe politicienii români dacă au greşit, au minţit, au furat?!
Guvernul îşi asumă răspunderea pe pachetul de măsuri anticriză. Sanchi! Praf î
