…Marian Milut si-a dat demisia din contestata pozitie de presedinte al PNTCD, pozitie pe care si-o disputa prin tribunale cu Radu Sarbu. Pe ultimul il cunosc, pe primul, nu. Mila mi-e insa de amandoi – dar de PNTCD mi se rupe sufletul. Partidul asta parca ar fi fost blestemat. Parca ar fi fost reinviat dupa 1989 cu o singura misiune – aceea de a salva Romania din ghiarele (nu, nu e metafora!) FSN si a o reintroduce, cu de-anasana, in circuitul european. Sa nu uitam ca, fara victoria din 1996 a CDR, i.e., a PNTCD, ne aflam acum pe undeva pe langa Republica Moldova si mai stateam la coada pentru vize de Franta, Anglia sau chiar Grecia. Parca Seniorul Coposu de aceea a trait cum a trait si a murit cand a murit – pentru a-i asigura Romaniei aceasta esentiala reconectare la Europa. Nu Europa de Est. Nu Mittel Europa. Europa, pur si simplu. Acum, ni se pare firesc. In 1996 nu era – sa nu uiti, Darie! Si, sa bat in lemn, maine ni se va parea din nou un vis imposibil.
Odata indeplinita aceasta misie, PNTCD, ca si maurul, si-a facut datoria – poate sa plece. Nu ma numar printre cei care arunca intreaga responsabilitate a acestei meteorice traiectorii politice in carca lui Basescu – desi nu contest ca actualul presedinte a jucat un rol decisiv in subrezirea viitorului politic al PNTCD. Traian Basescu a fost printre primii care a realizat ca, intr-o coalitie care are de rezolvat crize majore (va reamintesc ca Romania era, atunci ca si acum, cat pe ce sa intre in incapacitate de plata din cauza guvernarilor feseniste), solutia cea mai confortabila e sa devii partid-cuc. Partidul cuc nu are cuib. Nu are ideologie. Isi lasa ouale pe unde apuca si lasa in seama altora responsabilitatile. E o strategie de supravietuire care functioneaza atata timp cat alelalte pasari nu sunt cuci. Atata vreme cat cineva mai sta si pe cuib si grijeste ouale. Strategia cucului nu functionea
