La cei 23 de ani ai săi, Sebastian Boroş se poate mândri cu peste 30 de proiecte şi activităţi dedicate tinerilor.
De când se ştie, Sebastian Boroş a fost o fire ambiţioasă şi extrem de sociabilă. Viaţa l-a învăţat încă din copilărie că trebuie să lupte, însă norocul a fost de partea sa, aşa că, acesta a decis în urmă cu doi ani să se implice în acţiunile şi proiectele pentru sprijinirea tinerilor. „Încă de la început, viaţa mi-a dat o lovitură grea: m-am născut cu o malformaţie la inimă, iar la vremea aceea, medicii nu mi-au dat prea multe şanse. Cu toate acestea, am luptat şi am reuşit să trec cu bine peste problemele de sănătate, iar acum tot ceea ce îmi doresc este să îi ajut pe cei de vârsta mea, fie să le rezolv parte din probleme, fie să organizez diferite acţiuni dedicate lor", mărturiseşte tânărul.
A intrat în „liga studenţilor" printr-un proiect
Startul proiectelor şi acţiunilor dedicate tinerilor l-a dat în urmă cu aproximativ doi ani, când s-a înscris ca voluntar în cadrul Ligii Studenţilor „Pintea Viteazul", iar de atunci şi până acum a organizat nu mai puţin de 30 de astfel de acţiuni derulate în cadrul Universităţii de Nord. „Practic, aşa am şi intrat în ligă, prin propunerea unui proiect. Pe vremea aceea m-am gândit la o acţiune mai amplă, cu expoziţii şi alte manifestări dedicate zilei de 1 Decembrie, pe care tinerii să o promoveze. Celor din liga studenţilor le-a plăcut ideea şi m-au inclus la vremea aceea ca voluntar", arată Sebastian.
„Fericirea începe cu un zâmbet"
Unul dintre cele mai reuşite şi ambiţioase proiecte gândite de Sebastian Boroş a fost cel care i-a adus şi statutul de secretar în cadrul ligii studenţilor „Pintea Viteazul". Este vorba despre proiectul „Fericirea începe cu un zâmbet", care a constat în sprijinirea tinerilor depresivi. „Am ales să demarez acest proiect pentru că sunt