”Românii nu au câștigat la Cannes”. ”Românii se întorc de la Cannes cu un singur premiu” (pentru scurtmetraj – ”Căutare”, de Ionuț Pițurescu). ”Duș rece pentru români”. Aceasta a fost nota titlurilor și sub-titlurilor din presa autohtonă, după încheierea Festivalului Internațional de Film de la Cannes…
… și așa am făcut o scurtă regresie în timp, către primele ediții ale Festivalului Internațional de Film ”Transilvania” (TIFF), când tema predilectă a conferințelor și dezbaterilor erau legate de viitorul cinematografiei românești, de lipsa ei de vizibilitate și perspective. Nae Caranfil, ca exponent al ”noului val” (pe atunci) era un bibelou rar, iar Marele Premiu și Trofeul Transilvania decernate peliculei ”Occident” de Cristian Mungiu a fost văzut (de către cârcotași) mai mult ca un act de complezență și de încurajare, decât ca o recunoaștere a valorii filmului. Simpla prezență a unei pelicule românești la un festival internațional important era un eveniment în sine, iar presa românească raporta ca victorii orice notiță publicată în legătură cu acel film. Fără a fi optimist, tonul dezbaterilor de atunci nu era deloc unul resemnat.
Ce a urmat, se știe. O recuperare aproape explozivă a timpului pierdut. Un festival important fără filme românești e de neconceput. Criticii se înghesuie la proiecțiile producțiilor românești și le acordă spații ample. Nu o să reiau acum citate din cronicile publicate doar în perioada Festivalului de la Cannes. Un titlu, totuși, îl voi reaminti ”România-Statele Unite 2-0”. Comparația viza peliculele lui Cristi Puiu (”Aurora”) și Radu Muntean (”Marți după Crăciun”), respectiv noul ”Robin Hood”, al lui Ridley Scott și ”Wall Street 2” al lui Oliver Stone!
Normal că, după asemenea întâmpinări critice, lipsa unor premii poate lăsa un gust amar. Dar mai mult ca orice premii, formulările post-festival (”Românii nu au câștigat