Artistul a fost premiat la "festCO 2010", pentru rolul Profesorul şi pentru regia piesei "Lecţia" de Eugène Ionesco
Sanda Toma, Dumitru Rucăreanu şi Mircea Albulescu, "generaţia de aur a Teatrului de Comedie", au primit Premii de Excelenţă pentru întreaga carieră, iar Horaţiu Mălăele a fost recompensat cu premiul pentru regie şi pentru cel mai bun actor în rol principal, în cadrul Galei Comediei Româneşti.
"Noi trei am terminat şcoala în acelaşi an. Sanda şi cu mine am fost chiar colegi de clasă, la clasa doamnei profesoare Aura Buzescu. Iată că, încet-încet, s-au adunat 50 de ani de când tropăim pe diferite scene... Eu, din păcate, de mai multă vreme nu am mai jucat pe această scenă, dar vreau să declar că mă consider, întotdeauna, actor al Teatrului de Comedie. În această calitate, vă mulţumesc dumneavoastră că mi-aţi îngăduit să pot fi în faţa dumneavoastră", a mulţumit, de pe scenă, Mircea Albulescu.
"Cu fiecare rol care mi se acordă în ultima vreme, se spune că sunt redescoperită... iată deci că sunt o tânără speranţă", a adăugat, cu umor, Sanda Toma. Iar mulţumirile lui "nea Titi Rucăreanu", cum a fost el anunţat pe scenă de George Ivaşcu, s-au îndreptat, în primul rând, către maestrul Radu Beligan "care în 1961 a înfiinţat Teatrul de Comedie în care am avut bucuria să fiu cooptat".
"festCO 2010" - Festivalul Comediei Româneşti - şi-a anunţat laureaţii celei de-a VIII-a ediţii sâmbătă, 22 mai, în cadrul spectacolului de gală "Magicomic", realizat de trupa de iluzionism condusă de Andrei Teaşcă, pe scena Teatrului de Comedie din Capitală. Iar premiile au fost aduse la cunoştinţa publicului prin intermediul unor numere de magie.
Premiul pentru "cel mai bun spectacol" - ales dintre cele 15 piese selecţionate de Ileana Lucaciu şi jurizate de Sanda Manu, Marina Constantinescu şi Vladimir Găita