Turismul elen ar putea înregistra pierderi în acest an cuprinse între 1 şi 1,6 miliarde de euro, ca urmare a problemelor financiare şi a protestelor din Grecia.
Numărul turiştilor care vor vizita Grecia în 2010 ar putea scădea până la 2,3 milioane, potrivit mai multor analişti citaţi de agenţia de presă Focus News.
Cele mai afectate sunt, în acest an, hotelurile din regiunea Atenei, unde aproape zilnic au loc proteste violente ale cetăţenilor greci nemulţumiţi de efectele crizei financiare. De la data de cinci mai, când rei angajaţi ai unei bănci au murit într-un incediu provocat de manifestanţii care contestau măsurile guvernamentale de austeritate, au fost anulate 27.000 de rezervări, potrivit lui Alexandros Vassilikas, reprezentantul sindicatului local al hotelierilor, cutat de Reuters. „Aceste anulări nu se referă doar la lunile mai şi iunie, iar problemele ar putea continua şi în 2011", a avertizat Vassilikas. Cu toate acestea, Atena nu acoperă decât 15% din turismul grec, care reprezintă 17% din Produsul Intern Brut.
„În ianuarie erau semne de redresare, dar după o primă scădere a rezervărilor din cauza agravării crizei, drama de la bancă a blocat totul", a declarat Vassilis Menaidis, de la Sindicatul hotelierilor din Rhodos. Acesta a adăugat că operatorii fac presiuni pentru scăderea preţurilor şi absorbirea majorării TVA, de la 19% la 23%.
S-au ieftinit vacanţele în Grecia
Adâncirea crizei economice, care a culminat saptamana trecuta cu miscarile sociale din Atena, a facilitat agentiilor de turism din Romania renegocierea tuturor contractelor de cazare. Asta spre bucuria turiştilorromâni care vor plăti cu aproximativ 10% mai ieftin decât anul trecut, pentru o vacanţă în Grecia, potrivit lui Ciprian Enea, consultant la Best tourism Group. De asemenea, Cristian Pandel, directorul general al tour-operatorului Christian T