Cristian Chivu marchează un sezon fabulos. Câştigând Cupa Italiei, cam­pio­natul Italiei şi campionatul european al cluburilor, Cristian Chivu for­­ţează împliniri de vis. Fotbalistul şi-a făcut datoria. Omul a triumfat. Din depărtarea modestiei noastre nu-mi pot imagina cum poate chinui bucuria, în astfel de momente, sufletul făp­taşului de excepţie. Dar nu am jenă, nu am nici o reţinere atunci când îm­prumut satisfacţii personale din reu­şita lui Chivu. Pentru că l-am admirat întotdeauna fără rezerve pe Cristi­an Chivu. Şi, iată!, acum mă aflu în si­tuaţia de a fi câştigat incontestabil pa­riul imaginar pe care l-am pus cu deni­gratorii săi, altfel nişte tolomaci fără cusur. Despre modelul Chi­vu am mai scris şi nu are rost să mai lun­gesc vorba şi acum, când isprăvile sa­le au înălţime definitorie. Aş mai re­­marca doar faptul că puterea fan­tas­tică a acestui om de a se decupa din pei­sa­jul fotbalului românesc, pu­te­rea de a se extrage din ne­treb­ni­ciile ca­re aici, acasă, ne popu­lează existen­ţa.

22 mai 2010 punctează cu graţie fotbalul nostru cel de toate zilele. Pe Santiago Bernabeu, Cristian Chivu, alături de extraordinarul Jose Mou­rinho şi Inter, a definit la superlativ performanţa, într-o zi de graţie. Aca­să, în aceeaşi zi, fotbalul cel chinuit a fost şi el graţiat prin împlinirea fi­na­lului de campionat. În sfârşit, am scă­pat! De-acum încolo trebuie să ne înar­măm cu răbdare şi să lăsăm timpul să curgă până la ştergerea amin­tirilor urâte. Pentru că nu-mi amin­tesc vreo altă ediţie de campio­nat mai po­nosită, mai populată de atâta prostie decât cea care şi-a dat acum obştescul sfârşit. Bucuriile şi tristeţile, împlini­rile şi neîmplinirile unei astfel de competiţii au cântat fals în lău­tăria clasamentului. Şi nici măcar acesta nu linişteşte pe toată lumea. Dinamo şi Rapidul mai aş­teaptă încă verdictul TAS-ului pentru a şti care din­t