Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal în familia regală britanică

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 mai 2010 ·

Ducesa de York, Sarah Ferguson, poreclită Fergie, filmată când cerea mită pentru a înlesni accesul la fostul ei soţ, Prinţul Andrew, pentru nişte oameni de afaceri, şi-a cerut scuze în public, acuzând „o scăpare de judecată”, scrie Reuters. Sursa: Reuters

Tabloidul „News of th World” a filmat-o pe ducesă în timp ce cerea 40.000 de dolari bani cash şi 718.500 de dolari prin transfer bancar de la nişte oameni de afaceri cărora le promitea acces la fostul ei soţ. Dar, ceea ce nu ştia ducesa, a fost că unul dintre presupuşii oameni de afaceri era un reporter al tabloidului britanic.

Prinţul Andrew, al doilea copil al Reginei Elizabeta şi al patrulea moştenitor al tronului, a negat ferm orice legătură cu neplăcuta situaţia, declarând că nu avea habar de cererea fostei sale soţii, potrivit unei declaraţii de la Palatul Buckingham.

Protagonista controverselor

Fergie, care nu este străină de alte controverse publice, a spus că regretă nespus incidentul şi a încercat să-l explice prin „stresul financiar” prin care trece după divorţul de Prinţul Andrew, potrivit presei britanice.

„Regret teribil ceea ce s-a întâmplat”, a spus aceasta. „Este adevărat că trec printr-un stres financiar, dar asta nu este o scuză pentru această scăpare de judecată”.

În înregistrarea filmată marţi, Fergie, cu părul vopsit în culoarea focului, stând la un pahar de vin roşu şi la o ţigară, subliniază că fostul ei soţ nu acceptă nici măcar un ban. Dar, această ironie a fostei soţii, l-a pus într-o situaţie stânjenitoare pe Andrew, care a divorţat de ducesă în 1996, după un mariaj de 10 ani. Cei doi au rămas, însă, apropiaţi.

Prinţul de 50 de ani, cunoscut ca Ducele de York, este reprezentantul internaţional al Marii Britanii pentru comerţ şi investiţii, lucrând alături de Ministerul Afacerilor.

„500.000 de lire de sterline (718.500 de dolari) pentru mine pot desc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 31 minute
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum o ora
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski susține că Rusia va declara război NATO. „Nu aveți încredere în el. Nu aveți încredere în Putin”

Ziare.com acum 30 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat într-un interviu acordat duminică, 16 februarie, unei televiziuni americane că este convins că Rusia „va declara război NATO” dacă președintele Donald Trump își reduce sprijinul pentru Alianța Nord

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 53 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Instagram ar putea adăuga un buton de dislike

News.ro acum 3 ore
Instagram a început să testeze un buton „Dislike”, dar nu pentru postări, ci pentru comentarii. Unii dintre utilizatorii Instagram au observat în ultimele zile că în dreptul comentariilor apare un buton de dislike, alături de vechiul buton de like.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Accident grav pe centura Capitalei. Două persoane au murit

News.ro acum 2 ore
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300 metri, în zon

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°