Un "dialog strategic şi economic" între China şi Statele Unite, a început luni la Beijing. Delegaţia americană, compusă din 200 de persoane, este condusă de şefa diplomaţiei americane Hilary Clinton. Potrivit AFP, niciodată pînă acum nu s-au mai aflat atâţia responsabili americani în acelaşi timp la un singur eveniment, în străinătate. O analiză de Matei Vişniec (audio).
Un "dialog strategic şi economic" între China şi Statele Unite, a început luni la Beijing. Delegaţia americană, compusă din 200 de persoane, este condusă de şefa diplomaţiei americane Hilary Clinton.
Agentia France Presse precizează că niciodată pînă acum nu s-au mai aflat atâţia responsabili americani în acelaşi timp la un singur eveniment, în străinătate. Cum chinezilor le place să li se acorde timp, ei n-au apreciat niciodată, de exemplu, vizitele fulger ale preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, responsabilii americani nu se arată grăbiţi.
Înainte de a veni la Beijing, Hillary Clinton a vizitat, sâmbătă, Expoziţia Universală de la Shanghai. Iar în total, ea a prevăzut patru zile pentru această deplasare în China.
Putem spune deci că în acest moment stau de vorbă, pentru a lua decizii care vor fi importante pentru toată planeta, cele două puteri economice care vor conta cel mai mult pe plan internaţional în următoarele decenii.
Statele Unite sunt prima economie a lumii iar China reprezintă a treia economie mondială, după Japonia. Ierarhie care riscă însă să fie modificată în scurt timp, pentru că lucrurile în China evoluează extrem de repede. Şi în orice caz, economia americană este infinit mai interconecatată acum cu economia chineză decât cu cea japoneză.
Americanii şi chinezii vor vorbi în principal despre crizà. Cum spunea un economist francez, ar fi efectiv păcat ca această criză să nu fie fructificată, altfel spus să nu fie trase toate învăţămintele care se