“O reacţie firească de respingere a violențelor la care apelau atunci unele forţe interesate”. Aşa se scrie, pentru Ion Iliescu, istoria fenomenului “Piaţa Universităţii”, a primelor alegeri libere din România postcomunistă şi a Mineriadei din iunie 1990. Într-un material postat pe blogul personal, fostul preşedinte respinge teza chemării minerilor la Bucureşti, “o poveste ridicolă”, reluând o retorică veche: “venirea lor a fost efectul şi nu cauza violențelor declanşate”.

Pornind de la momentul alegerilor din 20 mai 1990, care “au legitimat prin vot popular schimbările de regim politic produse în Decembrie 1989”, Ion Iliescu face un inventar pe blogul personal al evenimentelor derulate între “Duminica Orbului” şi Mineriada din iunie 1990.

Pentru fostul preşedinte al României, istoria se scrie aşa: “Opţiunea clară a majorităţii covârşitoare în favoarea FSN şi a candidatului său la alegerile prezidenţiale exprima o stare de spirit reală, determinată, pe de o parte de aprecierea celor care s-au afirmat activ, în mod real, în acţiunea de răsturnare a dictaturii şi pe de altă parte, de o reacţie firească de respingere a sloganurilor agresive vehiculate la principala tribună a opoziţiei – „Piaţa Universităţii” – ocupată discreţionar în urma unui miting electoral al PNŢcd”.

De ce tolerase FSN-ul, până la data alegerilor, un protest desfăşurat în condiţii ilegale? Pentru că sintetiza opţiunea unor “oameni raţionali care participaseră la manifestările din Piaţa Universităţii dintr-un spirit de fronda faţă de FSN”, crede astăzi Iliescu, care precizează că aceştia “s-au retras a doua zi după alegerile din 20 mai”.

“Stângăciile” Poliției: arestări ilegale, violențe nejustificate

Restul “un grup radical, aşa-zişii ‘grevişti ai foamei’, încurajaţi şi întreţinuţi (bani şi hrană) de anumite grupări şi forţe interesate în menţinerea unei stări de instabilita