Cu sase ani in urma imi puteam stapani cu greu emotiile de a incepe o calatorie nebanuita pe drumul lui Hippocrate!
Desi toti cei din jurul meu au incercat sa ma convinga sa urmez alta cale, dintr-o dezamagire se nascuse deja dorinta de a ajunge medic. Mama ma indruma sa fac Farmacia. Imi parea, in mintea de 17 ani, echivalent al unui vanzator cu diploma. Nu vedeam exact rostul atator ani de munca si examene pentru a lucra intr-o farmacie. Tata si-ar fi dorit sa devin inginer petrochimist/chimist, fapt ce nu reprezenta o atractie. Stiam cum arata o rafinarie, un depozit de produse petroliere; nu ma vedeam potrivita pentru conducte, separatoare, rezervoare etc.
Ce au inseamnat sase ani de facultate?!?! Pe langa multe cunostinte, o intelegere mult mai buna a existentei noastre, idei nebanuite despre emotii, lupta, ambitie si dragoste de oameni. Desi au fost examene la care simteam ca sunt epuizata, totul se reducea la pasiune si am ajuns la happy-end de fiecare data (chiar fara bis-uri ). Am invatat cum sa imi stapanesc impulsurile emotionale si sa ghicesc sentimentele celor din jur. Cartile, medicamentele, investigatiile nu sunt totul. Primul pas este construirea cu tact a unei relatii cu pacientul – ceea ce in conceptia mea, acum este o aptitudine etica fundamentala a viitorului medic. Tot in spitale am vazut cat de aproape de noi sunt in fiecare zi saracia, egoismul si violenta, si cat de adanci pot fi aceste radacini in unii dintre noi. Totusi, in fiecare zi am fost fericita pentru alegerea facuta, am simtit ca ori de cate ori as fi pusa sa aleg, drumul ar fi acelasi. As incerca sa pasesc pe el tot cu empatie si altruism.
Sistemul nostru medical tot picioare de lut avea si acum sase ani, insa eram de parere ca in sase ani lucrurile se vor schimba usor, usor in bine. Calatoria mea se apropie de un sfarsit. Fiecare sfarsit aduce cu