Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arestaţi după ce au bătut un poliţist

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 mai 2010 ·

Trei tineri din Constanţa, cu vârste cuprinse între 23 şi 25 ani, din Constanţa au fost arestaţi azi dimineaţă de magistraţii Judecătoriei Constanţa, sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală, fiind suspectaţi că au bătut crunt un poliţist.

Scandalul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute pe promenada din Mamaia, în apropiere de sediul poliţiei din staţiune. Poliţistul Cătălin Croitoru, de 25 ani, inspector la biroul judiciar al Secţiei 2 din Constanţa, a ieşit vineri seara cu cinci prieteni, patru judecătoare şi un procuror, într-un club din Mamaia pentru a sărbători pe unul dintre ei, de Sfinţii Constantin şi Elena.

Filmul evenimentelor

Lângă masa lor era un grup de tineri care, pe fondul alcoolului, se manifestu gălăgios, unii dintre ei aruncându-se îmbrăcaţi în piscina clubului. Poliţistul le-ar fi spus la un moment dat, „bravo băieţi, bine aţi făcut”, ceea ce i-ar fi deranjat pe unii dintre tineri.

Spre dimineaţă, cele două grupuri au ieşit în acelaşi timp din club. La un moment dat, unul dintre tineri s-a apropiat din spate de poliţist şi i-a dat un pumn doborându-l la pământ. Apoi i-a mai aplicat câteva lovituri şi abia atunci, poliţistul şi-a declinat funcţia.

Un alt tânăr din grupul agresorilor l-ar fi lovit atunci cu pumnii şi picioarele până când poliţistul şi-a pierdut cunoştinţa. Agresorii au fugit apoi cu o maşină.

Imediat după ce martorii au anunţat poliţia, la faţa locului a fost găsit doar Claudiu Coman, de 25 ani, ca făcând parte din grupul agresorilor. Inspectorul Cătălin Croitoru a fost transportat la Spitalul judeţean Contanţa pentru îngrijiri medicale.

Anchetă internă

Biroul de Investigaţii Criminale al poliţiei municipale i-a identificat pe ceilalţi suspecţi din imaginile surprinse în club. Iani Jaca, de 25 ani, Răzvan Moroianu, de 23 ani şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 33 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 20 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 39 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 13 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°