De aproape doi ani, băimăreanca proiectează şi vinde locuri de joacă pentru copii şi parcuri de distracţie.
Cei mai mulţi copii din Baia Mare au petrecut cel puţin o oră în locurile de joacă special amenajate pentru ei. Puţini dintre adulţi, ca să nu mai vorbim despre cei mici, ştiu însă că în spatele acestor echipamente se ascund zeci, chiar sute de ore de proiectare şi migală. Cea care face posibilă distracţia pentru pitici este o băimăreancă: Andrea Ciocaş.
Andrea a absolvit unul dintre liceele elitiste din oraş, „Gheorghe Şincai", la un profil socio-uman. După studiile liceale, s-a îndreptat spre o facultate de Relaţii Internaţionale, pentru că a considerat că i se potriveşte cel mai bine. „Îmi doream să devin ambasador, dar între timp am devenit ambasador al distracţiei. În acest fel îmi promovez şi ţara, pentru că la fiecare călătorie făcută în străinătate sau contact cu exteriorul lansez câte o invitaţie de a vizita şi a investi în România", spune Andrea.
A recuperat creanţe pentru „Yahoo!"
Andrea lucrează de la 16 ani. Era elevă în ultimii ani de liceu când a luat decizia să trăiască pe cont propriu. Primul ei job mai serios a fost ca proiectant şi reprezentant de vânzări la o firmă de mobilier. „Am luat-o de zero. Am învăţat proiectarea cu creionul pe hârtie milimetrică şi abia după multe nopţi de «chin» am ajuns la proiectarea asistată pe calculator", mărturiseşte tânăra. După doi ani şi sute de proiecte de amenajare gândite şi vândute a decis că este timpul să facă un pas în faţă. A reuşit să obţină un job de specialist în recuperarea creanţelor pentru „Yahoo!", filiala italiană. „Am făcut o specializare de şase săptămâni în Irlanda pentru a putea prelua piaţa italiană. M-am ales cu ea pentru că vorbesc fluent limba italiană", explică proiectantul.
Acum proiectează locuri de joacă
Experienţa