Ne sunt servite informaţii, fără să avem puterea şi timpul de a reacţiona firesc, să condamnăm, să stigmatizăm, să acuzăm.

Ni se servesc tot felul deinformaţii, de imagini care, puse cap la cap, nu fac altceva decât să ne arate- la o analiză mai atentă - câtă superficialitate şi câtă mizerie sunt adunatela un loc, începând cu data fatidică a alegerilor de acum şase ani, însocietatea românească. E greu de crezut că România avea neapărat nevoie de unacord cu FMI, şi asta poate constata orice om de bună-credinţă, doar consultânddezastrele pe care această bancă - fiindcă avem, totuşi, de-a face cu o bancă -le-a adus peste tot în lume, unde state cu o proastă conducere s-au grăbit săapeleze la ea. Şi dacă amintim doarArgentina este suficient să ne dăm seama care sunt adevăratele “beneficii” pecare un stat intrat sub menghina FMI le are din această perdantă colaborare.Când dl. Băsescu a anunţat public că nu se pune problema unei cereri de suportcătre FMI, subliniind că nici nu se va pune vreodată problema acesteia, uniidintre noi, românii, am respirat uşuraţi. Dar când preşedintele s-a răzgândit -pentru a câta oară, oare? - şi ne-a introdus mişeleşte în ecuaţie aşa-numita“centură de siguranţă”, toţi oamenii pentru care minciunile din campanie aleacestui domn au fost îndeajuns ca să-idetermine să creadă, chiar şi ei,- n-am nici o îndoială-, şi-au dat în sfârşitseama de nevoia acestuia de a ascunde situaţia tragică a României. Pentru preşedinte, aşa ca şiacordul cu FMI, toate minciunile servite în campanie nu erau decât suportul depe care putea să-i prostească pe români şi să câştige alegerile. Ce esteinexplicabil, chiar şi în aceste condiţii, când România a fost înjunghiată pela spate cu acest acord dezastruos, acord care s-a hotărât fără acceptulParlamentului, singurul organism democratic care, prin componenţa sa, poateangaja ţara în astfel de acţiuni cu o responsab