Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV / Golanski spune în premieră că vrea să continue în Ghencea: "Vreau să rămîn, dar vrea şi Becali?"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 25 mai 2010 ·

Fundaşul polonez dezvăluie că pe 11 iunie va fi prezent la reunire, că prima lui opţiune e Steaua, dar că va semna prelungirea doar dacă şi patronul va dori acest lucruPetre Marin: "Steaua a fost a doua casă a mea" (video)

Golanski şi-a terminat contractul cu Steaua, iar ieri după-amiază a plecat în Polonia. Va sta acolo 10 zile, după care va merge într-o staţiune din Bulgaria alături de soţia sa, Detelina. A acceptat, înainte de a părăsi România, o discuţie amplă cu Gazeta Sporturilor. Despre ce a fost în aceşti 3 ani, despre Becali, dar şi despre viitorul său. La Steaua sau în altă parte.

- Pawel, rămîi sau pleci de la Steaua?

- Eu vreau să rămîn, dar situaţia e complicată. Am văzut că patronul a zis în cîteva rînduri că nu mă mai vrea, iar eu nu pot sta undeva unde nu sînt dorit. Noi, jucătorii, trebuie să simţim sprijin de la toţi cei din conducere, patron, preşedinte, manager, antrenor. Oricum, pe 11 iunie voi fi prezent la reunire şi voi discuta cu Steaua.

- Pînă acum ţi-au propus prelungirea contractului?

- N-a fost o propunere din partea Stelei. Am avut o discuţie cu domnul preşedinte Argăseală, dar doar o discuţie lejeră, nu mi s-a făcut o ofertă concretă, a fost doar o vorbă. Eu n-am zis sigur nu rămînerii la Steaua.

- Care ar fi argumentele care te-ar face să rămîi?

- Mă simt şi am fost fericit la Steaua, am nişte colegi fantastici, am petrecut 3 ani extraordinari. Dincolo de toate astea, am reuşit ceva mult mai important aici. Să le cîştig inima suporterilor. Să vii dintr-o ţară străină la cea mai mare echipă din România şi, de ziua ta, fanii să facă un banner special şi să-ţi strige numele mi se pare ceva fantastic. Fanii Stelei vor avea respectul meu pe viaţă, iar Steaua va rămîne mereu în inima mea.

- Cu ce crezi că i-ai cucerit?

- Poate cu faptul că eu cînd am

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 57 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°