Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Economiei va deţine 84,39% din acţiunile Electra şi 63,84% din titlurile Hidroenergetica

Publicat in Bursa, miercuri 26 mai 2010 ·

Ministerul Economiei va controla 84,39% din capitalul Electra şi 63,84% din acţiunile Hidroenergetica, ceilalţi acţionari fiind Fondul Proprietatea, Termoelectrica şi Societatea pentru Închiderea-Conservarea Minelor. Electra va fi controlată în proporţie de 84,39% de Ministerul Economiei (413,5 milioane acţiuni), în timp ce Fondul Proprietatea va avea o participaţie de 15,09% (73,9 milioane acţiuni), potrivit proiectului de divizare şi de fuziune a Hidroelectrica în perspectiva înfiinţării celor două societăţi energetice naţionale.

Totodată, Termoelectrica va deţine 0,25% din titluri (1,2 milioane acţiuni), Societatea pentru Închiderea-Conservarea Minelor va avea 0,13% (657.388 acţiuni), iar Hidroelectrica va avea 0,11% (568.104 acţiuni).

Cei cinci acţionari vor deţine în coproprietate două acţiuni Electra, întrucât numărul titlurilor nu poate fi împărţit exact. Astfel, Hidroelectrica va deţine 44,5% din cele două titluri, Ministerul Economiei - 15,5%, Fondul Proprietatea - 19,5%, Termoelectrica - 11%, iar Societatea pentru Închiderea-Con-servarea Minelor - 9,5%.

Hidroelectrica va fi divizată, o parte din activele companiei urmând să fie transferate celeilalte societăţi, şi va fuziona prin absorbţie cu alte companii energetice. Astfel, Hidroelectrica va transfera căre Electra active în valoare de 3,1 miliarde lei, care reprezintă 19,15% din activele sale nete. În urma operaţiunii, Hidroelectrica îşi va diminua capitalul social cu valoarea activelor transferate.

Activele nete ale Electra se ridică la 16,4 miliarde lei, din care jumătate, respectiv 8,2 miliarde lei, va fi reprezentat de Nuclearelectrica. Electra va avea un capital social de 4,89 miliarde lei, divizat în 489,9 milioane de acţiuni.

"Dreptul de vot pentru aceste acţiuni va fi exercitat de Ministerul Economiei", se arată în documentul citat de Mediafax.

KPMG a evaluat ac

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 51 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 29 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 21 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°