Artistul pare să aibă un proiect existenţial, o carieră, un ideal, toate infestate benefic de eul propriu. Galeria pare doar un spaţiu aseptic, neutru, în care artistul vine sau revine din considerente exterioare operei. Galeria este un loc, artistul este o fiinţă. Galeria este o vitrină, o investiţie, artistul este un abis, un sacrificiu. Galeria este comerţ, artistul este revelaţie. Locuri comune, prejudecăţi. Frecvent, artiştii actuali sunt simpli operatori de retorici estetice acceptate social. Galeria devine, în aceste condiţii, vectorul de imagine al retoricii în cauză. Ea oferă rama, iar uneori chiar şi conţinutul gestului artistic.

Galeria e o pompă de aere ce gonflează cu sens producţii vizuale adesea inerte. Uneori, publicul nu are, în galerie, experienţa operei artistice, ci experienţa unei serii de expoziţii convergente ca atmosferă, ca relaţii volumetrice în spaţiu, ca propunere ideologică şi ca poziţionare socială. Galeria promite şi cultivă o anume experienţă: ştii că într-un loc vei fi şocat, iar în altul menajat. Înaintea operei, galeria vinde un climat cultural. Acesta este obiectul evanescent pe care îl consumă publicul larg, căci achiziţionarea operelor de artă este un reflex al celor puţini, pe când inspirarea aerului otrăvit sau îndulcit al galeriilor este un viciu social. Tocmai în galeriile care nu se vor galerii, în galeriile-concept care se pun aparent în slujba artistului transpare cu pregnanţă funcţia substanţială a spaţiului de expunere şi funcţia ornamentală a producţiei artistice. Două asemenea spaţii s-au ridicat în timpul din urmă în Bucureşti, sfidând forţa gravitaţională a crizei actuale: Laika şi Recycle Nest.

Galeria Laika este geamăna bucureşteană a galeriei omonime de la Cluj (brand cu stand în Fabrica de Pensule, minimall-ul cultural clujean). Laika bucureşteană este dusă-n lesă de artistul Mircea Suciu, reprezen