Am impresia că cinismul a devenit mai mult decât apanajul omului inteligent, a devenit o modă. Suntem cinici, deci existăm. Suntem cinici pentru că asta ne face să rezistăm realităţii cotidiene. Da, în lumea asta mare şi rea, nu e loc pentru naivi şi optimişti. Romantismul a devenit desuet, sarcasmul e noul umor al secolului 21. Avem maşinării de tot felul: de condus, de spălat haine, de spălat vase, de tăiat morcovi, de purificat aerul. Viaţa apare în laboratoare şi eprubete. Prietenii noştri cei mai buni au devenit câinii, papagalii sau porcuşorii de Guinea. Nu mai vorbesc de criteriile pe baza cărora ne alegem perechea (sau ea pe noi). Iar oamenii care îndrăznesc să fie altfel, sunt luaţi în derâdere.

Dar, de multe ori realitatea e aşa cum ţi-o faci tu. Poate nu e la modă, dar e mai sănătos. Frontiera dintre realist şi irealist e mult mai fină decât credem. Iar partea plină a paharului nu a dăunat nimănui. Iar partea plină a portofelului e tot o chestiune relativă.. În cazul meu, banii au venit şi s-au dus, acum stau frumos pe rafturile bibliotecii sau ale dulapului. Cei mai bine investiţi au fost cei în călătorii şi în cadouri. Dăruite din suflet. Pentru că nu am multe certitudini în viaţă, iar aceastea cu siguranţă nu sunt obiecte, ci persoane şi experienţe. Iar lucrurile la care ţin sunt tot legate de oameni şi locuri. Iar adevărata vedetă a vieţii noastre e cel cea la care ne întoarcem acasă. Adevăratele minuni nu sunt aparatele de aer condiţionat sau maşinile de tocat carne, deşi ne uşurează viaţa. Adevărata minune e familia, fără de care toate aparatele din lume nu ar avea niciun sens. Fără de care banii nu ar servi la nimic. Orice ar însemna familie: prieteni, părinţi, partener şi copii sau toate cele înşirate anterior.

Ştiu, ştiu, ştiu. Ştiu că ştim atât de bine toate aceste lucruri. Aşa de bine încât le-am uitat. Sau le luăm peste pici