Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A câştigat Liga Campionilor, dar va face tuşa la naţională!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 mai 2010 ·

Autor al golurilor cu care echipa italiană Inter Milano a câştigat finala cu Bayern München, Diego Milito nu se va regăsi printre titularii „pumelor” la turneul final de luna viitoare. Sursa: REUTERS

Diego Milito a marcat ambele goluri ale echipei Inter Milano în finala Ligii Campionilor, disputată sâmbătă seară, cu Bayern München. Cu toate acestea, superatacantul nu l-a convins selecţionerul Diego Armando Maradona că merită să-i ofere un loc în prima echipă a Argentinei la Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie-11 iulie).

Controversatul antrenor al „pumelor” a anunţat că intenţionează să joace la turneul final cu trei vârfuri, printre care, însă, colegul lui Chivu de la Inter nu se regăseşte.

„Milito a marcat două goluri mari, prin care demonstrează că n-am greşit atunci când am decis să-l convoc. Nu mă surprinde ce a făcut, a avut un sezon foarte bun. Dar, la fel au avut şi Lionel Messi, şi Tevez, şi Kun (n.r. - Aguero, care este ginerele lui Maradona)”.

Presa argentiniană susţine însă că nici Aguero nu se va regăsi printre titulari, atacanţii preferaţi de Maradona fiind Messi, Tevez şi Higuain.

„Butoiaşul” atomic” n-a ratat ocazia de a trimite câteva „săgeţi” atât către oficialii clubului Real Madrid, dar şi spre naţionala Spaniei: „Am vorbit cu «Pipita» (n.r. - Higuain) şi l-am întrebat dacă cei de la Real i-au prelungit contractul cu 10 ani. Mi-a zis că nici nu l-au întrebat. Atât de fraieri sunt! În Africa de Sud nu suntem favoriţi la titlul mondial, favoriţii nu câştigă niciodată. Lasă să fie Spania favorită”.

La Mondiale, Argentina face parte din Grupa B, alături de Nigeria, Coreea de Sud şi Grecia. I

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°