Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilema dupa referendumul de la Navodari Se elibereaza autorizatie de ridicare a centrului sau se respecta votul? (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, marți 25 mai 2010 ·

După ce năvodărenii s-au exprimat într-o proporţie covârşitoare împotriva construirii depozitului de deşeuri lângă oraşul lor, situaţia abia de acum înainte se complică. Practic, primarul oraşului, Nicolae Matei, ar trebui să elibereze autorizaţia de construire a depozitului, pentru că are o decizie a instanţei irevocabilă, însă trebuie să ţină cont şi de NU-ul categoric pe care l-au spus năvodărenii la referendumul de duminică

Ca un făcut, în urmă cu câteva zile, un camion care transporta deşeuri cu destinaţia România a fost oprit de vameşii bulgari din Svilengrad şi trimis înapoi în Grecia. Nimeni nu cunoaşte destinaţia acestui transport ciudat.

După o campanie în care autorităţile locale s-au implicat activ în informarea cetăţenilor în legătură cu pericolul pe care îl reprezintă acest centru, duminică seara demersul a fost încununat de succes. În urma referendumului local, 72,03% dintre năvodăreni, adică un număr de 23.677 dintre locuitori, s-au prezentat la vot, 23.431 votând împotriva construirii depozitului. Doar 1,06% au fost de acord ca centrul să se ridice la câteva sute de metri de locuinţele lor. Cât despre paşii care vor urma acestui referendum, prefectul Claudiu Palaz ne-a declarat că, pentru moment, scrutinul trebuie mai întâi validat, iar apoi deciziile să se pună în aplicare. „Practic, situaţia este cam delicată. Instanţa îl obligă pe primar să elibereze autorizaţia de construcţie a centrului, dar şi rezultatul referendumului - să pună în aplicare decizia năvodărenilor. Săptămâna viitoare vom vedea care va fi mişcarea corectă", a mai adăugat Palaz. Momentan, aşa cum prevede legea, documentele referendumului vor fi trimise, în cursul zilei de azi, în vederea validării scrutinului, către Prefectura Constanţa, dar şi către Judecătorie. Camion cu deşeuri periculoase pentru România

În mod surprinzător, un nou scandal de mediu referit

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 4 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 4 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum o ora
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 55 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 11 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 7 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia

Ziua Constanta acum 11 ore
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia, a anunțat luni ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, pentru agenția de știri TASR, preluată de dpa și Agerpres.ro Până acum nu au fos

Vremea

București
acum

10°
mar.

9°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/13°