Cercetătorii au descoperit, în Cetatea Râşnov, fragmente de ceramică veche de circa 4.000 de ani şi până la obiecte din Evul Mediu.
Lucrările de descărcare arheologică, începute în urmă cu o lună, în Cetatea Râşnov au scos la iveală o mulţime de vestigii preistorice deosebit de importante pentru istoria oraşului, dar şi a românilor, în general.
Şantierul este coordonat de arhitectul Adrian Andrei Rusu, de la Institutul de Arheologie din Cluj, care a prezentat câteva dintre obiectele găsite în ultimele zile în Cetate: ceramică preistorică, veche de circa 4.000 de ani sau un dop dintr-un ciocan, provenind din aceeaşi perioadă. De asemenea, au mai fost descoperite un burghiu, un fragment dintr-o sobă de teracotă şi unul dintr-un sfeşnic, datând din Evul Mediu. „Aici vom găsi, sunt sigur, şi morminte dacice", a spus Rusu.
Distrugeri iremediabile
Altfel, şeful Direcţiei Cultură din cadrul Primăriei Râşnov, istoricul Nicolae Pepene, ne-a spus că „multe dintre vestigii au fost distruse cu buldozerul. Acest sit a fost distrus, iar stricăciunile mascate, iar un exemplu este cel al vechii biserici din Cetate, din ale cărei urme nu se mai găseşte nimic". Potrivit primarului localităţii, Adrian Veştea, lucrările arheologice vor fi dublate, în perioada următoare, de demolarea a două construcţii ilegale, ce pot oricând să reprezinte pericol de prăbuşire.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: